Home > Diverse > 2016, anul Maimuței de Foc

2016, anul Maimuței de Foc

///
Comments are Off

Zodiacul Chinezesc este configurat pe ani, spre deosebire de cel european care este împărțit pe luni. Așa cum prevede calendarul chinezesc, anul acesta este anul Maimuței de Foc, care a început duminică, 8 februarie, și o să se încheie pe data de 27 ianuarie 2017. În astrologia asiatică acest an este perceput ca unul al evoluției, creativității și inventivității, ce o să stimuleze calitățile tuturor nativilor.

Spre deosebire de zodiacul european, în care o zodie  începe în momentul când Soarele intră în acea zodie și care diferă de la an la an, în tradiția chineză Anul Nou coincide cu a doua sau a treia Lună Nouă după solstițiul de iarnă, eveniment ce se petrece între 20 ianuarie și 19 februarie. Pentru chinezi intrarea în acest An Nou este la fel de importantă cum este ajunul Crăciunului pentru creștini. Îl sărbătoresc fastuos, fac adevărate spectacole de culoare și costume pe străzi, cu dansuri tematice, focuri de artificii și lampioane.

Anii din zodiacul chinezesc sunt denumiți după câte un animal : şobolan, bou, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, oaie, maimuţă, cocoş, câine şi porc. Se repetă o dată la 12 ani. Fiecare an zodiacal are cinci elemente, cărora îi corespunde şi după care este denumit, de exemplu: Maimuța de Metal, Maimuța de Apă, Maimuța de Lemn, Maimuța de Foc şi Maimuța de Pământ. Astfel, un an zodiacal denumit la fel se repetă o dată la 60 de ani, de exemplu anul Maimuței de Foc a fost 1956 şi o să mai fie în 2076.

Astrologii spun despre acest an că va fi dominat de trăsăturile caracterului patronului său, de felul energic al acestuia. Va fi un an care va aduce multe schimbări, lucruri benefice, plin de experiențe ce pot constitui lecții de viață. Lumea trebuie să fie deschisă către nou, dispusă spre modificări majore ale aspectelor vieții şi spre planuri cât mai îndrăznețe.

Maimuța are o fire jovială, are chef de explorare, de descoperire a lucrurilor noi și este inventivă în găsirea soluțiilor. Caracter contrastant, Maimuței ii place să lucreze în grup, dar în acelaşi timp pune preț pe păstrarea independenței, veselă dar poate deveni imediat mofturoasă. Toate acestea îi conturează caracterul imprevizibil, asta însemnând că anul acesta vor fi întorsături de situație şi că ne vor fi testate la maximum inteligența şi intuiția. Cei mai avantajați sunt cei născuți chiar în anul Maimuței. Acestor nativi li se oferă multe ocazii de care pot profita pentru a avea reușite în diferite domenii, pot evolua pe plan profesional, cu reale șanse de creștere salarială și bunăstare familială. Vitalitatea, spiritul de lider, încrederea în propriile forțe, imaginația de care dau dovadă, dorința de competivitate, simțul dezvoltat de a anticipa riscul și de a nu trece nepăsătoare pe lângă idei, toate aceste calități ale Mamuței conturează un an al reușitelor. Trebuie ținut cont și de trăsăturile ce rezultă din elementul foc, ce vine cu o energie puternică și pasională, de multe ori greu de controlat, ce face ca gelozia sau alte porniri instinctuale să ia locul celor gândite, premeditate.

Avalanșa aceasta de energie adusă de anul Maimuței de Foc trebuie canalizată în direcții utile pentru a avea reușite, în inițierea de afaceri, în începerea de cursuri de recalificare sau de avansare profesională, învățarea unor limbi străine sau, de ce nu, practicarea unor sporturi fie ele și extreme. Este un an în care lumea poate opta pentru vacanțe aventuroase, pentru că este un an propice călătoriilor. Câștigurile par să apară cu ușurință, dar și cheltuielile, mulți cheltuind chiar peste măsură. Schimbarea locului de muncă este o idee bună în acest an, iar relațiile cuplurilor vor trece printr-o perioadă de armonie și consolidare acolo unde este cazul. Pentru că este un an activ, plin de noi provocări și oportunități ce solicită mai multă muncă, dar și sinusoidal cu suișuri și coborâșuri, adică foarte solicitant, se recomandă o atenție deosebită acordată sănătății și o întărire a sistemului imunitar.

 

 

 

 

Facebook Comments