Home > Diverse > Cele mai mari dezastre naturale din lume, care au avut loc de-a lungul istoriei

Cele mai mari dezastre naturale din lume, care au avut loc de-a lungul istoriei

///
Comments are Off
Cele mai mari dezastre naturale din lume

Cele mai mari dezastre naturale care au avut loc în lume de-a lungul istoriei și care au fost consemnate în documentele oficiale existente. Aceste catastrofe s-au manifestat sub forma unor cutremure, cicloane și inundații. Iată unde au avut loc și ce tragedii au produs acestea.

Cele mai mari dezastre naturale din lume

În fiecare an dezastrele naturale precum cutremure, erupții vulcanice, uragane, tsunami, inundații, incendii de vegetație și secete, ucid în medie aproximativ 60.000 de oameni, potrivit Global Change Data Lab, scrie livescience.com.

Dezastrele naturale violente au avut loc de-a lungul istoriei umanității din cele mai vechi timpuri, însă au fost uitate de lume sau unele care au avut loc mult prea departe în istorie nu au fost consemnate nicăieri.

Citește și: Dang Van Khuyen, băiatul care, la doar de zece ani a învățat să se descurce după ce a rămas singur pe lume | Video

Datorită înregistrărilor și jurnalelor, istoricii pot cel puțin să estimeze numărul de decese legate de dezastrele care au avut loc. Potrivit unor astfel de înregistrări, următoarele dezastre naturale sunt cele mai tragice din toate timpurile, fiind estimate ca având cele mai mari numere de decese.

De exemplu vechea insulă mediteraneană Thera (acum Santorini, Grecia), a cunoscut o erupție vulcanică catastrofală care a eradicat întreaga civilizație, în jurul anului 1600 î.Hr., potrivit unui studiu din 2020 publicat în jurnal „Lucrările Academiilor Naționale de Științe”. Dar câte vieți s-au pierdut cu exactitate, nu vom ști niciodată.

10. (a) Cutremurul din anul 1138 d.Hr, din Alep, Siria

Cele mai mari dezastre naturale din lume

Alep, Siria, ruine (sursa: pexels.com)

La 11 octombrie 1138, pământul de sub orașul sirian Alep a început să se cutremure. Orașul se află pe confluența plăcilor arabe și africane, făcându-l predispus la mișcările tectonice. Acest cutremur, însă, a fost deosebit de violent.

Citește și: Cappadochia, tărâmul selenar

Magnitudinea cutremurului nu se cunoaște, dar cronicarii contemporani au raportat că cetatea orașului Alep s-a prăbușit, la fel și casele. Numărul morților rezultat este estimat la aproximativ 230.000. Dar această cifră a fost relatată abia din secolul al XV-lea.

Acest presupus număr de morți clasează acest eveniment ca fiind al 10-lea cel mai tragic dezastru natural consemnat, din toate timpurile.

10.(b) Cutremur urmat de tsunami, Oceanul Indian, 2004

Cele mai mari dezastre naturale din lume, tsunami, Indonezia 2004

tsunami, Indonezia 2004(sursa: flickr.com)

Un alt cutremur urmat de un tsunami a avut loc și în Oceanul Indian, în anul 2004. Acest dezastru este clasat tot pe locul al zecelea, având același impact în ce privește pierderea de vieți omenești.

Cu o magnitudine catastrofală de 9.1 pe Richter, cutremurul care a lovit largul coastei de vest a regiunii Sumatra din Indonezia a avut loc pe 26 decembrie 2004. Catastrofa a dus la pierderea a 230.000 de vieți omenești.

Citește și: Povestea de viață care i-a inspirat pe cineaști. A călătorit peste 4 mii de km, pentru marea sa dragoste

Cutremurul a creat un tsunami masiv care pe lângă viețile curmate a dus și la strămutarea a aproape 2 milioane de oameni, din 14 țări din Asia de Sud și Africa de Est.

În unele locuri, în special cele mai grav lovite, precum Indonezia, valul de tsunami a ajuns până la 100 de metri de la malul mării. Pagubele cauzate de cutremur și tsunami au fost estimate la 10 miliarde de dolari.

Acest eveniment este considerat al treilea cel mai mare cutremur din lume din 1900. Iar acest tsunami a ucis mai mulți oameni decât orice alt tsunami din istoria înregistrată, potrivit Centrelor Naționale pentru Mediu inf ale NOAAO, scrie sursa livescience.com.

9. Cutremurul din Tangshan din 1976

Cutremurul din Tangshan din 1976

Cutremurul din Tangshan din 1976 (sursa:duihua.org)

La ora 3:42 a.m. pe 28 iulie 1976, orașul chinez Tangshan a fost distrus de un cutremur cu magnitudinea de 7,8, potrivit unui raport al U.S. Geological Survey (USGS).

Tangshan, un oraș industrial cu o populație de aproximativ 1 milion de locuitori în momentul dezastrului, a suferit pierderi uluitoare. Peste 240.000 de locuitori și-au pierdut viața în catastrofa produsă.

Citește și: Prezicătoarea Maria Ghiorghiu avertizează că vine un cutremur care va pune clădirile la pământ: „Temelia pereților se rupea!”

Deși, acesta a fost numărul oficial al deceselor, unii experți sugerează că acest număr nu ar reflecta realitatea și că pierderile de vieți omenești s-ar fi apropiat de 700.000. Potrivit surselor, 85% din clădirile lui Tangshan s-au prăbușit. Seismul a fost resimțit și în Beijing, China, la peste 180 km distanță. A durat câțiva ani până când orașul Tangshan a fost reconstruit.

8. Cutremurul din 526 d Hr., din Antiohia

Antiohia (sursa: simplucrestin.ro)

La fel ca în cazul tuturor dezastrelor care au avut loc cu milenii în urmă, numărul de morți în urma cutremurului din Antiohia este greu de estimat. Cronicarul contemporan John Malalas scria la acea vreme că aproximativ 250.000 de oameni au murit când dezastrul a lovit orașul Imperiului Bizantin, în mai 526 d Hr.

Citește și: Istanbul, orașul lalelelor

Malalas a pus acest dezastru pe seama mâniei lui Dumnezeu și a raportat că ceea ce a rezistat cutremurului a fost distrus de incendiile ce au urmat.

Potrivit unui document din 2007, în „Jurnalul de Istorie Medievală”, numărul morților a fost mai mare decât ar fi fost în alte perioade ale anului, deoarece orașul era plin de turiști care sărbătoreau „Ziua Înălțării Domnului”, sărbătoarea creștină care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus. Orașul Antiohia era un important centru de pelerinaj pentru creștini, fiind situat pe teritoriul Turciei de astăzi.

7. Cutremurul din Haiyuan din 1920

„Cutremurul din Haiyuan a fost cel mai mare cutremur înregistrat în China în secolul XX, cu cea mai mare magnitudine și intensitate”, a declarat în timpul unui seminar în 2010, Deng Qidong, geolog la Academia Chineză de Științe.

Cutremurul, care a lovit comitatul Haiyuan din nord-estul Chinei, pe 16 decembrie 1920, a zguduit, de asemenea, provinciile vecine Gansu și Shaanxi. Se pare că a avut o intensitate de 7.8 pe scala Richter. Autoritățile chineze susțin în prezent că seismul a avut o magnitudine 8.5.

Citește și: Baba Vanga, preziceri sumbre pentru omenire. Ce se va întâmpla în următoarea perioadă

Există, de asemenea, discrepanțe în ceea ce privește numărul de vieți pierdute. U.S. Geological Survey (USGS) a raportat pierderi totale de 200.000. Dar, conform un studiu din 2010 de către seismologii chinezi, numărul morților ar fi putut ajunge la 273.400.

În urma cutremurului s-au declanșat alunecări masive de teren care au fost responsabile pentru pierderea a peste 30.000 de vieți, potrivit unui studiu din 2020, publicat în revistă „Springer”, scrie sursa precizată.

6. Ciclonul Coringa din 1839 – Cele mai mari dezastre naturale

Ciclonul din 1839 a lovit orașul-port Coringa din Golful Bengal din India, pe 25 noiembrie 1839. Viteza și categoria uraganului nu sunt cunoscute, așa cum este cazul multor furtuni care au avut loc înainte de secolul al XX-lea. Aproximativ 20.000 de nave au fost distruse și  viețile a aproximativ 300.000 de oameni au fost curmate.

6. Taifunul din Haiphong, 1881

Asemenea ciclonului Coringa, un alt dezastru natural este taifunul din 1881 care a lovit orașul-port Haiphong, din nord-estul Vietnamului, care a avut loc pe 8 octombrie. Se crede, de asemenea, că această furtună a ucis aproximativ 300.000 de oameni.

5. Cutremurul din Haiti, 2010

Cutremurul din Haiti (sursa: medium.com)

Cutremurul cu magnitudinea catastrofală de 7.0 pe scala Richter care a lovit Haiti, la nord-vest de Port-au-Prince, pe 12 ianuarie 2010, se clasează ca fiind printre cele mai dezastruoase trei cutremure din toate timpurile.

Haiti este una dintre cele mai sărace țări din emisfera vestică. Este o zonă cu multe intensificări seismice, iar asta a făcut-o o țară extrem de vulnerabilă la daune și pierderi de vieți omenești.

Citește și: Locuri abandonate de pe Pământ care te vor lăsa mut de uimire | Foto

Nu mai puțin de 3 milioane de oameni au fost afectați de cutremur. Inițial, guvernul haitian a estimat că numărul deceselor a fost de 230.000 de persoane. Dar în ianuarie 2011, oficialii au revizuit această cifră și au declarat că ar fi ajuns la 316.000 de victime.

Un studiu din 2010 publicat în revista „Medicină, conflict și supraviețuire” a estimat la aproximativ 160.000 de decese. În timp ce U.S. Geological Survey (USGS) a declarat un număr și mai mic, în jur de 100.000.

4.Ciclonul Bihola, din 1970

Acest ciclon tropical a lovit Bangladesh (fostul Pakistan de Est), pe 12-13 noiembrie 1970. Conform „NOAA’s Hurricane Research Division”, cea mai mare viteză a vântului a măsurat 205 km/h. Ceea ce îl face echivalentul unui uragan major de categoria 4, de tipul uraganului Saffir-Simpson. Înainte de ajunge pe uscat, o furtună puternică s-a abătut asupra insulelor joase care se învecinează cu Golful Bengal, provocând inundații pe scară largă.

Citește și: Regulile după care se ghida Ginghis Han, marele conducător mongol

Valul de furtună, care a îngreunat evacuarea, a dus la un număr masiv de morți, estimat între 300.000 până la 500.000 de persoane. Un raport din 1971 al Centrului Național pentru Uragane și al Departamentului Meteorologic din Pakistan a pus numărul mare al morților, în special pe afluxul de lucrători sezonieri care se aflau în zonă pentru a recolta de orez.

Ciclonul Bihola este considerat cel mai tragic ciclon tropical înregistrat, potrivit Organizației Meteorologice Mondiale. El a provocat daune estimate la 86 de miliarde de dolari.

3. Cutremurul Shaanxi, din 1556

Cel mai dezastruos cutremur din istorie a lovit provincia Shaanxi din China pe 23 ianuarie 1556. Cunoscut sub numele de „Marele Cutremur Jiajing” după numele împăratului al cărui domnie a avut loc la vremea respectivă. În urma cutremurului aproximativ o suprafață de 1.000 de kilometri pătrați a fost transformată în moloz, potrivit Muzeului de Știință din China.

Citește și: Comori pierdute de-a lungul istoriei, care nu au fost niciodată regăsite

Se estimează că 830.000 de oameni au murit. Magnitudinea exactă a cutremurului este pierdută în istorie, dar geofizicienii din zilele noastre îl estimează cu magnitudinea de aproximativ 8, pe scala Richter.

2. Inundațiile din 1887, de la Râul Galben

În 1887 Râul Galben (Huang He) din China s-a umflat din cauza ploilor abundente, în urma cărora digurile precare au cedat.

Când ploile abundente au umflat râul în septembrie 1887, acesta s-a revărsat peste diguri, în terenurile joase din jur, inundând 12.949 km pătrați, potrivit „Enciclopediei dezastrelor: catastrofe ecologice și tragedii umane” (Greenwood Publishing Group, 2008). Ca urmare a acestui potop, aproximativ între 900.000 până la 2 milioane de oameni și-au pierdut viața.

1.Inundațiile din 1931, ale râului Yangtze, printre cele mai mari dezastre naturale

Precipitațiile excesive din centrul Chinei din iulie și august 1931 au declanșat cel mai mare dezastru natural din istoria lumii, inundațiile din China Centrală. Debitul Râului Yangtze a crescut în urma topirii zăpezii și al ploilor ce au avut loc în zonă.

Citește și: Evenimente misterioase care au avut loc de-a lungul timpului și care nu au nicio explicație până în ziua de astăzi

Râul Galben și alte căi navigabile mari au atins niveluri foarte ridicate. În conformitate cu „Natura dezastrului din China: Potopul râului Yangzi din 1931” (Cambridge University Press, 2018), potopul a inundat aproape 180.000 km pătrați și a transformat Yangtze în ceea ce părea a fi un ocean uriaș.

Cifrele guvernului contemporan au estimat numărul morților la aproximativ 2 milioane. Dar, alte agenții, inclusiv NOAA, spun că ar fi putut fi până la 3,7 milioane de oameni care și-au pierdut atunci viața.

 

 

sursa : livescience.com

 

Facebook Comments
You may also like
Desculți Prin Dumbravă sau regăsirea lucrurilor simple și frumoase - un eveniment marca Dumbrava Vlăsiei în colaborare cu Radio România Cultural
Desculți Prin Dumbravă sau regăsirea lucrurilor simple și frumoase – un eveniment marca Dumbrava Vlăsiei în colaborare cu Radio România Cultural
cea mai urâtă femeie din lume, pentru a-și salva copiii
Povestea tragică a unei mame care a ales să fie considerată cea mai urâtă femeie din lume, pentru a-și întreține copiii
Teorii ale conspirației. Ce s-a întâmplat la World Trade Center sau cu Prințesa Diana
Teorii ale conspirației. Ce s-a întâmplat cu Prințesa Diana sau la World Trade Center
Curiozități despre orașul Pompei, înghițit de erupția vulcanului Vezuviu
Curiozități despre orașul Pompei, acoperit de erupția vulcanului Vezuviu