Home > Sănătăte > Cinci paşi pentru oprirea sângerării nazale

Cinci paşi pentru oprirea sângerării nazale

///
Comments are Off

Sângerările nazale nu sunt grave, de multe ori sunt privite ca ceva banal, ce trece de la sine în câteva minute, variând de la caz la caz. Ele sunt produse de ruperea vaselor mici de sânge de la nivelul cavității nazale. De obicei, acestea sunt mai întâlnite în perioada copilăriei, dar apar şi la adulți. Sunt cauzate de o lovire, de o răceală sau de o emoție mai puternică, dar şi ca urmare a creşterii tensiunii arteriale. În general apar spontan, chiar şi atunci când aparent te simți bine, nu ai nici un simtom care să le prevestească.

În astfel de momente este bine să nu te panichezi, ci să rămâi calm şi să apelezi la câteva manevre cu ajutorul cărora vei opri sângerarea. Dacă vei proceda corect, situația se va rezolva repede. În cazul în care vei lua aceste măsuri şi, totuşi, sângerarea nu se opreşte sau este însoțită de dureri de cap şi amețeli, atunci ar putea ascunde o hipertensiune arterială sau probleme de coagulare a sângelui. Atunci trebuie făcut un consult medical pentru a se vedea exact cauza şi a se remedia.

În cele ce urmează sunt descrişi cei cinci paşi ce trebuie făcuți în situația în care vă curge sânge din nas:

  • în primul rând trebuie să te calmezi, este foarte important,  deoarece panica şi stresul duc la creşterea tensiunii arteriale, ceea ce face să se mărească fluxul sanguin, făcând şi sângerarea mai abundentă sau mai greu de oprit;
  • nu trebuie să ții capul pe spate, contrar la ceea ce am fost învățați de mici să facem, gest ce pare că opreşte sângerarea, dar sângele curge în continuare în gât, ceea ce nu este deloc plăcut;
  • este important să-ți sufli nasul pentru că aşa poți elimina eventuale cheaguri de sânge;
  • te aşezi pe un scaun, îți laşi capul uşor în jos şi îți strângi nările cu degetele cel puțin preț de cinci minute, pentru a crea o presiune ce ajută la oprirea sângerării;
  • îți pui gheață pe nas, pentru a contracta vasele de sânge, astfel se reduce fluxul sanguin.

 

Sursa foto: sanatate.bzi.ro

 

 

Facebook Comments