Home > Rețete culinare > Dovlecei umpluți cu carne de vită

Dovlecei umpluți cu carne de vită

///
Comments are Off
Dovlecei umpluți cu carne de vită

Dovleceii umpluți cu carne tocată se pot face atât cu carne de vită, cât şi de porc. Sunt foarte gustoşi şi sunt o variantă pentru cei cărora nu le plac ardeii graşi sau au intoleranță la aceştia. Pentru această rețetă de dovlecei umpluți cu carne de vită este de preferat să alegem dovlecei potriviți şi cât mai egali ca mărime.

Rețeta aceasta este pentru cei care optează pentru carnea de vită sau de mânzat, fapt pentru care se adaugă smântână în compoziție pentru a nu părea uscată. La cei făcuți din carne de porc nu este nevoie de acest adaos.

Ingrediente:

  • 750 gr carne de vită;
  • 12 dovlecei;
  • 3 linguri orez;
  • 2 cepe mici;
  • 1 ou;
  • 100 gr smantana;
  • 1/2 kg roşii sau 1 cutie de suc de roşii;
  • 1 legătură de mărar;
  • 1 legătură de pătrunjel;
  • sare, piper, oregano, cimbru.

Mod de preparare

Orezul este bine să-l punem în apă la înmuiat, până pregătim restul ingredientelor. Dovleceii se spală, se curăță dacă este nevoie, unde coaja necesită, se taie astfel încât să rămână partea mai groasă bună să fie umplută, care se scobeşte de miez cu ajutorul unei linguri.

Carnea, ceapa şi verdeața se toacă şi se amestecă într-un vas, se adaugă orezul, smântâna şi oul şi se omogenizează, după care se pune sarea şi codimentele, după gust. Se umplu dovleceii cu compoziția preparată, iar deasupra, opțional se pune o felie de roşie şi se aşează într-un vas termorezistent cu umplutura în sus. Se pune uleiul peste ei şi sosul obținut din roşiile blenduite sau cutia de roşii, depinde de obțiunea fiecăruia. Se mai adaugă o cană de apă şi se bagă la cuptor pentru circa 1 h.

Se mai verifică din când în când şi se mai pune un pic de apă dacă este nevoie. După ce se scot din cuptor se lasă un pic să se tempereze şi se servesc calzi,. Se poate pune peste ei iaurt sau smântână, în funcție de preferințe.

Poftă bună la dovlecei umpluți cu carne de vită!

Sursa foto: bucataras.ro

 

Facebook Comments