Glastonbury este un oraș mic în Somerset, Anglia. Este cunoscut atât pentru festivalul anual de arte, cât şi pentru legendele despre el. Este un loc istoric important pentru patrimoniul britanic și Celtic, un loc de pelerinaj și celebrare.
Foto: Orașul Glastonbury
Glastonbury Tor este considerat celebrul Avalon al legendei arthuriene, unde a fost tratat Regele Arthur după bătălia de la Camlann, din anul 539. Arthur a fost o figură legendară în întreaga Europă erudită din acea perioadă, a secolului al VI-lea, despre care se spune că a reuşit să oprească invazia saxonilor.
Foto: Turnul din Glastonbury
Glastonbury ar fi fost într-adevăr, la acel moment, o insulă înconjurată de mlaștini, căruia i se mai spunea și Avalon (Insula Merelor). Acest fapt certifică într-un fel că ar fi fost destul de posibil ca o barcă să-l aducă la singurul loc în care orice fel de asistență medicală a fost disponibilă, pentru că aici se afla o mănăstire, Glastonbury Abbey. Se spune că Arthur a fost rănit grav, fapt ce i-a provocat moartea, și a fost îngropat în cimitirul de pe latura de sud, la Capela Doamnei, de la Glastonbury Abbey. El a fost îngropat între două piramide din piatră și la mare adâncime.
Foto: Capela Doamnei interior
Există documente ce atestă că, în anul 1190, călugării au descoperit rămășițele regelui și soției lui, Guinevere, după ce un bard englez ar fi dezvăluit regelui Henric al II-lea locul în care a fost înhumat Regele Arthur, informații care au fost ulterior transmise starețului din Glastonbury. Călugării au făcut săpături în locul indicat și în cele din urmă au găsit la o adâncime de peste doi metri o lespede de piatră și o cruce făcută din plumb, cu o inscripție în limba latină: „Hic iacet sepultus inclytus rex Arturius in insula Avallonia” („Aici se odihnește în stare de repaus celebru regele Arthur din Insula Avalon”).
Foto: Capela Doamnei
Sub lespede se spune că au descoperit un sicriu scobit într-un trunchi de copac, în care se aflau rămășițele unui om cu un craniu rupt, care era mai înalt de doi metri, împreună cu cele ale unei femei, atribuite Reginei Guinevere. Cel mai important indiciu pentru aceasta a fost o șuviță de păr blondă. În studiile efectuate de către arheologi britanici, publicat în 1962, autenticitatea oaselor nu a fost confirmată.
Foto: Glastonbury Abbey
Pe lânga legenda arthuriană, Glastonbury este, de asemenea, cunoscut pentru povestea lui Iosif din Aritmateea și Sfântul Graal. La poalele dealului există un puț vechi cu apă roșie, din cauza oxidului de fier conținut, cunoscut sub două nume: „Primăvara sângelui” și „Fântâna Potir”. Legenda spune că acolo ar fi locul unde a fost ascuns Sfântul Graal, cupa de la care Iisus a băut la Cina cea de Taină și care a fost adus în Anglia de către Iosif din Arimateea. O cupă cu puteri miraculoase, căutată de către Cavalerii mesei rotunde, din anturajul regelui Arthur.
Foto: Glastonbury Abbey ruine
Chiar dacă aceste legende nu au putut fi confirmate cu certitudine, iar numeroși cercetători au pus la îndoială, prin diverse studii și săpături, spusele călugărilor din Glastonbury, aceste legende au adus prosperitate locului, fiind foarte îndrăgite de către publicul larg, făcând din acest loc un punct foarte important pe harta turistică a lumii.
Foto: Mănăstirea Glastonbury