Home > Bunele maniere > Reguli de bune maniere în societate

Reguli de bune maniere în societate

///
Comments are Off
Reguli de bune maniere în societate

Chiar dacă aceste reguli de bune maniere sunt tot mai des încălcate în societatea zilelor noastre, ele rămân perfect valabile, fiind reguli ale bunului simț, pe care oricine și le dorește din partea celor aflați în jurul său. Un om educat și manierat va rămâne întotdeauna o persoană agreată și respectată de cei din jurul său, în comparație cu cei care încalcă codul bunelor maniere. Și cine nu-și dorește să fie acceptat și respectat de societate?

Așadar, toți cei care vor armonie, acceptare și respect din partea celorlalți trebuie să știe că acestea se obțin doar respectând aceste reguli de bune maniere.

  • Întotdeauna bărbatul salută primul, cei tineri îi salută primii pe cei mai în vârstă, nou venitul îi salută pe cei care sunt ajunși înaintea lui, inferiorul pe superior, exceptând situația când inferiorul este o femeie atunci cel care salută primul este bărbatul.
  • Obligatoriu este să răspunzi la orice salut, nimeni nu este atât de neînsemnat încât să nu merite răspunsul la salut.
  • Când suntem în societate nu ținem mâinile în buzunare.
  • Nu ne agățăm de scaun, de masă sau alte obiecte din jur.
  • Când ne așezăm pe scaun stăm drept fără să ne balansăm și vom evita să gesticulăm prea mult sau să-l atingem pe interlocutorul nostru.
  • Când vorbim nu ducem obiecte la gură (creion, țigară, scobitoare).
  • Dacă ne așezăm la masă încercăm să ocupăm un spațiu rezonabil, astfel încât, să nu incomodăm alți comeseni.
  • Vom vorbi cât mai potolit ca să nu deranjăm sau să atragem atenția tuturor asupra noastră.
  • Vom evita subiectele neplăcute pentru a nu indispune pe toată lumea.
  • Când stăm de vorbă cu un interlocutor trebuie să-l privim, altfel este lipsă de respect. Este neplăcut să vorbești cu cineva care privește în altă parte, denotă lipsă de respect față de interlocutor, arată faptul că ceea ce spui tu nu prezintă interes deși pentru tine poate să fie un lucru extrem de important.
  • Nu întrerupem interlocutorul, îl ascultăm până când termină ce are de spus, apoi vorbim noi.
  • Nu corectăm interlocutorul dacă acesta a greșit sensul unui cuvânt, arătând cât suntem noi de deștepți, oricine poate să greșească, ni se poate întâmpla și nouă și cu siguranță ne-am simți jigniți să fim corectați.
  • Evităm să folosim expresii clișee, spre exemplu, când facem o afirmație nu trebuie să subliniem prin expresii de genul ,, pe cuvântul meu”,  este evident că odată ce ai făcut o afirmație aceea trebuie să fie reală dacă ai pretenția de a te considera o persoană manierată.

 

 

Facebook Comments
You may also like
Reguli pentru o ambianță Zen la locul de muncă
Reguli pentru o ambianță Zen la locul de muncă
Maniere și obiceiuri din anumite zone de pe glob
Maniere și obiceiuri din anumite zone de pe glob
Bune maniere la cinema de care trebuie să ținem cont
Bune maniere la cinema, reguli ce trebuie respectate
Nu faceți aceste patru lucruri dacă țineți la reputația voastră
Nu faceți aceste patru lucruri dacă țineți la reputația voastră