Home > Diverse > Superstiții, obiceiuri și arte divinatorii practicate de Crăciun

Superstiții, obiceiuri și arte divinatorii practicate de Crăciun

superstiții de Crăciun

De-a lungul timpului, numeroase superstiții de Crăciun au fost practicate de poporul român. De altfel, toate popoarele au respectat diverse tradiții și au recurs la numeroase superstiții pe care le-au transmis urmaşilor din generație în generație, cele mai multe prin viu grai. Respectarea obiceiurilor era considerată ca fiind ceva sacru, tocmai de aceea ele s-au păstrat vii secole la rând în mediul rural.

Cu prilejul sărbătorilor, aceste superstiții de Crăciun înfrumusețau viața sătenilor, iar practicarea ritualurilor dădeau speranțe cu privire la viitorul celor care recurgeau la ele. Deoarece viitorul a fost privit mereu de oameni cu scepticism și incertitudine, aceste obiceiuri veneau practic în ajutorul lor, sporindu-le speranțele spre mai bine. De asemenea, recurgeau la diverse arte divinatorii pentru aflarea viitorului în această perioadă. Odată cu începerea migrației în masă a populației spre orașe, ele au început să se piardă, pentru că în mediul urban acestea nu mai puteau fi respectate din mai multe motive. Totuși, în unele zone încă se respectă, oamenii cred cu tărie în ele și mulți dintre bătrânii satelor susțin că de-a lungul anilor aceste superstiții, la care au recurs, s-ar fi adeverit.

Iată câteva dinte cele mai întâlnite obiceiuri și superstiții de Crăciun, care se practică cu această ocazie.

În dimineața de Crăciun, femeile pun un ban de metal și o nucă în apa în care se spală, pentru a fi frumoase și bogate. Se spune că dacă faci baie în ziua de Crăciun, vei rămâne curat tot anul. De asemenea, se mai spune că aduce ghinion să porți pantofi noi în ziua de Crăciun.

Dacă este cer senin de Crăciun, va fi un an roditor, iar dacă va bate vântul înseamnă că va aduce ghinion.

Ciobanii așază sub pragul casei un drob de sare pe care îl lasă în acel loc până primăvara, în luna aprilie, când urmează „Alesul oilor”. După ce îl scot, îl macină pentru a-l amesteca cu tărâțe din care vor mânca oile. Se credea că prin acest obicei turma se va sporii.

O superstiție spune că, pentru a fi ferit de deochi și farmece, se pune usturoi și semințe de mac în toate cele patru colțuri ale mesei.

În Ajunul Crăciunului fetele pot face un ritual de magie în urma căruia își vor visa ursitul. Fata trebuie să postească în ziua Ajunului, iar seara prima îmbucătură luată în gură nu trebuie înghițită, ci pusă în brâu, iar când se duce la culcare trebuie să întindă brâul pe jos și să facă mătănii peste el. Se spune că în urma ritualului fata își va visa ursitul în acea noapte.

Continuarea pe: antenasatelor.ro

 

 

 

Sursa:  www.antenasatelor.ro

Sursa foto: amazingromania.eu

 

Facebook Comments
You may also like
Pisicile protejează casa de energiile negative și de deochi
Pisicile protejează casa de energiile negative și de deochi
Maniere și obiceiuri din anumite zone de pe glob
Maniere și obiceiuri din anumite zone de pe glob
superstiții
Superstiții care aduc noroc și te feresc de ghinioane
Cozonac cu nucă, rahat și cacao
Cozonac cu nucă, rahat și cacao

Leave a Reply