Conservarea alimentelor în mod natural a fost dintotdeauna o preocupare a gospodinelor. În funcție de zonă, fiecare gospodină din trecut recurgea la anumite trucuri pentru conservarea alimentelor și prepararea acestora.
Conservarea alimentelor, sfaturi din bătrâni
Aceste sfaturi și trucuri din bătrâni erau folosite de către bunicii și înaintașii noștri, pentru a-și prepara, conserva și menține alimentele în condiții optime. În trecut, oamenii foloseau diverse metode pentru conservarea alimentelor și menținerea lor mai mult timp proaspete.
citește și: Sfaturi și trucuri utile în bucătărie
Acum, oamenii preferă să arunce sau să facă risipă, deoarece nu cunosc aceste trucuri extrem de benefice oricărei gospodine.
Iată care sunt aceste sfaturi din bătrâni.
- Carnea tare se frăgezește, dacă puneți la fierbere un praf de bicarbonat de sodiu sau puțin oțet în apa în care o fierbeți. De asemenea, prin înmuierea în oțet înainte de fierbere.
- Carnea de vită bătrână se frăgezește dacă la fierbere se scoate spuma cu o paletă. Apoi se adaugă pentru fiecare kg de carne câte o linguriță de alcool. Sau adăugați în apa clocotită câteva frunze de urzici.
- Carnea prea slabă se gătește mai bine dacă o ungeți bine cu ulei înainte de a o pune la cuptor. Cea de gătit devine mai gustoasă, dacă se ține înainte timp de câteva minute în apă clocotită.
citește și: Poți obține o piele frumoasă cu ajutorul zațului de cafea
- Carnea proaspătă poate fi ținută la frigider timp de câteva zile, dacă o veți săra și asezona din belșug cu frunze de cimbru sau de salvie. Aceste mirodenii ajută la conservarea cărnii.
- Cotletul de porc capătă un gust deosebit dacă înainte de a fi gătit se introduce într-un vas cu oțet din vin, diluat cu apă și cu amestec de mirodenii.
- Carnea de pus în frigider sau congelator trebuie curățată de grăsime, pentru ca aceasta să nu capete miros de râncezeală.
Sfaturi din bătrâni despre prepararea unor alimente
- Ficatul se menține fraged dacă se sărează numai după ce a fost prăjit, nu înainte.
- Salamul se păstrează proaspăt, dacă se unge capătul tăiat cu puțin unt.
- Cârnații nu mai crapă în timpul preparării, dacă în prealabil sunt opăriți în apă clocotită, timp de 2-3 minute.
- Chiftelele trebuie prăjite la foc mic, deoarece la foc mare s-ar putea prăji doar la exterior și interiorul să rămână crude.
citește și: Bicarbonatul de sodiu are întrebuințări multiple și neașteptate
Prepararea și conservarea alimentelor în mod natural
- Peștele se curăță mai ușor de solzi și fără să alunece din mână, dacă înainte de curățare se ține timp de 10 minute într-un vas cu apă călduță sau dacă se sărează înainte de curățare.
- Alimentele proaspete se păstrează la adăpost de lumină. Este recomandat ca legumele să se consume cât mai proaspete, deoarece după 48 de ore legumele verzi își pierd 80% din cantitatea de vitamina C.
- Supa de carne devine aurie, dacă se adaugă câteva coji curate de ceapă în ea, înainte de a da în clocot. De asemenea, supa din carne congelată va deveni mai limpede, dacă veți adăuga în ea cojile de la două ouă, spălate bine în prealabil. Supele prea tulburi pot deveni limpezi și dacă adăugați în ele un albuș bătut spumă. Însă, după 15 minute se strecoară supa printr-o strecurătoare deasă.
- Dacă ați adăugat prea multă sare în supă, puteți pune câteva felii de cartofi cruzi curățați. Aceștia vor absorbi din surplusul de sare pe care îl conține supa.
- Ciorbele afumate își recapătă gustul dacă veți adăuga în ele un cartof crud ras.
citește și: Cum să-ți albești dinții în mod natural și ce remedii să folosești pentru a scăpa de dantura îngălbenită
Trucuri în bucătărie
- Răcirea rapidă a unei mâncări fierbinți se face prin adăugarea vasului cu mâncare în apă rece în care ați pus un pumn de sare.
- Vechimea ouălor poate fi controlată prin introducerea acestora într-o soluție salină, formată din 125 grame de sare la 1 litru de apă. Ouăle de o zi se vor duce la fund. Cele de 2 zile ating fundul, cele de 3 zile se mențin cam la jumătatea distanței dintre fund și suprafață. Iar cele mai vechi de o săptămână plutesc la suprafață.
- Albușul de ou se bate mai repede și devine mai consistent, dacă veți adăuga câteva picături de zeamă de lămâie și o linguriță de zahăr pudră.
- Ouăle puse la fiert nu se mai sparg dacă veți adăuga o farfurioară răsturnată pe fundul vasului în care le fierbeți. Dacă le adăugați în apă rece după fierbere se vor decoji foarte ușor.
Cum se conservă fructele
- Fructele se păstrează proaspete și iarna, dacă se așază într-o ladă cu nisip. Fiecare fruct trebuie învelit în hârtie, apoi așezat pe rânduri și acoperiți fiecare rând de fructe cu nisip. Puneți lada la loc răcoros.
- Frunzele de pătrunjel și salata verde se mențin proaspete, dacă după ce le-ați spălat și pus la uscat sunt presate într-un borcan cu capac. De asemenea pot fi ținute într-un vas închis ermetic.
- Spanacul trebuie fiert direct în apă clocotită, pentru a-și menține culoarea.
- Zarzavaturile veștezite își revin dacă sunt înmuiate în apă rece cu sare, cu puțin oțet sau zeamă de lămâie și ținute așa câteva minute bune.
- Pachetele cu alimente, pe care le puneți în congelator, trebuie întâi uscate pentru a evita lipirea acestora.
- Pentru a absorbi mirosurile neplăcute din dulapuri, cămările pentru alimente sau bucătărie puteți folosi un vas cu cărbuni de lemn pisați. Aceștia au proprietatea de a absorbi mirosurile. Sau fierbeți într-o oală apă în care ați adăugat oțet. Și acesta are proprietatea de a neutraliza mirosurile.