Home > Bunele maniere > Cum se comportă un musafir. Nu omiteți aceste lucruri când mergeți într-o vizită

Cum se comportă un musafir. Nu omiteți aceste lucruri când mergeți într-o vizită

///
Comments are Off
Cum se comportă un musafir. Nu omiteți de aceste lucruri

Cum se comportă un musafir și ce reguli de bun simț trebuie respectate atunci când mergeți într-o vizită. Altfel, omiterea lor ar putea să vă coste reputația.

Cum se comportă un musafir

Atunci când primim o invitație la masă sau chiar la o petrecere, trebuie mai întâi de toate să acceptăm invitația ca pe un dar. Astfel, trebuie să răspundeți repede invitației pentru a nu lăsa persoana să aștepte răspunsul dumneavoastră. Și, bineînțeles, pentru a nu strica programul celui care v-a lansat invitația.

Citește și: Bune maniere la cinema, reguli ce trebuie respectate

Desigur, trebuie să existe un timp de răgaz, însă, până a doua zi ar trebui să aveți răspunsul. În situațiile în care pot interveni diverse schimbări în programul dumneavoastră și sunteți conștient de acest lucru, atunci anunțați. În această situație gazda ar trebui să dea dovadă de înțelegere.

În cazul în care acceptați invitația, într-o vizită, foarte importantă este punctualitatea. Dacă s-a stabilit o anumită oră, trebuie neapărat să respectați acea oră. Să nu întârziați, lăsând astfel gazda să aștepte după dumneavoastră. Dacă totuși se întâmplă lucrul acesta, să nu se depășească sfertul de oră.

Citește și: Bune maniere la volan

De asemenea, se acceptă sosirea mai devreme cu un sfert de oră decât era stabilit, dar nu mult mai devreme. În ambele cazuri este bine să nu se depășească un sfert de oră, acestea sunt limitele acceptate.

Nu se merge în vizită cu mâna goală

În cazul în care invitația este acasă la gazdă, trebuie să aduceți ceva, nu este frumos să veniți cu mâna în buzunar, cum se spune. În general musafirul aduce desertul, asta dacă nu se sărbătorește ceva în familia respectivă, ci este o simplă invitație la masă.

Citește și: Reguli de bune maniere la masă. Cum trebuie să te comporți când ești așezat la masă

Dacă gazda vă anunță de pregătirea desertului în casă, atunci puteți să veniți eventual cu o cutie de bomboane sau praline.  Dacă se sărbătorește un eveniment, onomastică sau zi de naștere etc, evident se aduce cadou.

Dacă printre invitați se numără și un bărbat, acesta poate să aducă o sticlă cu vin. Eticheta cere ca această sticlă să nu fie deschisă atunci, însă între prietenii apropiați se practică acest lucru.

Cum va fi servită masa

Masa va fi servită, evident după regulile impuse de bunele maniere, reguli pe care le-am abordat în alte articole.

Despre toast vă vom spune însă că, pentru a închina un pahar în cinstea cuiva, nu este neapărat necesar să ciocnim paharele, cum se practică. Este suficient să îl ridicăm. În modul acesta nu se creează niciun fel de deranj din partea nimănui, prin îngrămădirea de pahare. În felul acestai nici nu există riscul de a vărsa vinul sau șampania. Este mult mai elegant și ține de eticheta bunelor maniere.

Citește și: Cum se comportă un gentleman. Reguli de bune maniere

Într-o vizită, chiar dacă vă este foarte foame, nu veți începe să mâncați înainte de a se așeza toată lumea la masă. Și, bineînțeles, nu veți mânca foarte repede, practic nu vă veți grăbi când mâncați. Nu vă supraîncărcați farfuriile ca apoi să nu puteți termina tot din farfurie. Cu siguranță va fi suficientă mâncare, astfel încât să vă puteți pune încă o porție, dacă v-a plăcut mult. Pâinea trebuie ruptă bucăți mici, nu mușcați din felia întreagă.

Telefoanele trebuie ignorate la masă

În ziua de astăzi, aparatele de telefonie sunt o problemă, deoarece din cauza lor se încalcă în multe situații reguli, nu doar ale bunelor maniere, ci ale bunului simț. Oamenii își petrec din ce în ce mai mult timp în spațiul virtual, iar lucrul acesta se întâmplă inclusiv când ne aflăm în colectivități, întruniri mai mici sau mai mari, petreceri și chiar invitații la masă.

Citește și: Reguli de bune maniere în societate

Mulți ignoră prezența interlocutorilor, acordând atenție mesajelor virtuale, ignorându-i astfel pe cei prezenți. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple, fiind o dovadă a lipsei de bun simț și de respect față de cei prezenți. Aceștia având întâietate în fața celor care sună.

Astfel, când sunteți într-o vizită, în cazul în care vă sună telefonul şi dacă alegeți să răspundeți, trebuie să aveți o convorbire scurtă, stabilind revenirea asupra apelului de îndată ce puteți. Pentru a nu da prioritate celor de la telefon în timp ce persoanele prezente se pot simți ignorate.

Citește și: Maniere necesare în corespondența virtuală

Fumatul la masă este interzis de codul bunelor maniere, însă dacă pe masă există scrumiere, înseamnă că gazdele permit acest lucru. Totuși, dacă există și o singură persoană la masă care nu este fumătoare, nici ceilalți comeseni, deși fumători, nu ar trebui să fumeze.

Poate fi extrem de neplăcut și deranjant pentru cei care nu fumează, nemaipunând la socoteală faptul că este nesănătos și implicit îi obligați și pe ei să devină fumători pasivi. Ceea ce poate face mai mult rău nefumătorului, decât celui care fumează.

Cum se comportă un musafir la plecare

Plecatul musafirilor este iar un subiect ce trebuie abordat. Aceștia trebuie să plece la o oră rezonabilă, iar dacă invitația a fost făcută în jurul prânzului, nu vă lungiți, totuși, foarte mult, chiar dacă vă simțiți foarte bine în acea vizită.  Însă, nici nu plecați înainte de a se servi toate felurile de mâncare.

Citește și: Reguli pe Facebook. Aflați ce conduită trebuie respectată pe această platformă de socializare

Chiar și după ce se servește tot, mai stați puțin de vorbă cu gazdele, la o cafea, eventual. Nu fugiți imediat ce ați terminat de mâncat, altfel încălcați codul bunelor maniere, dar veți da dovadă și de lipsă de bunsimț.

La plecare este obligatoriu să mulțumiți gazdelor pentru invitație, masă și ospitalitate și neapărat să întoarceți invitația. Așa este cuviincios și astfel impune codul bunelor maniere. Trebuie să vă arătați recunoștința și să întoarceți favoarea, chiar dacă nu în viitorul foarte apropiat, dar cu prima ocazie cu siguranță.

De asemenea, eticheta impune ca indiferent de natura vizitei unui musafir, chiar dacă este vorba despre o vizită foarte scurtă, gazda are obligația de a-și întreba musafirul dacă acceptă să fie servit măcar cu o cafea, o răcoritoare sau cel puțin cu un pahar cu apă, dacă nu dispune de altceva.

Citește și: Obiceiuri necesare pentru copii manierați

Acest lucru este o dovadă de bun simț din partea gazdei, față de persoana care i-a călcat pragul casei. Arată considerația și respectul față de musafir, dar și buna creștere de care dispune gazda.

Pentru a putea fi considerat o persoană manierată este bine să nu omiteți aceste lucruri atunci când mergeți într-o vizită sau primiți una.

 

sursa: Aurelia Marinescu/Codul bunelor maniere astăzi

Facebook Comments
You may also like
Semnificația Floriilor
Semnificația Floriilor, origini, tradiții și superstiții
reguli de bune maniere la masă
Reguli de bune maniere la masă. Cum trebuie să te comporți când ești așezat la masă