Când ești în gândul cuiva există câteva semne că acea persoană se gândește la tine. Cum știi când cineva se gândește la tine și care sunt semnele care îți dau răspunsuri, dar și ce indicii apar atunci când o persoană este cu gândul la tine? Iată ce spun specialiștii.
Semne că se gândește la tine
În cadrul emisiunii „Adevăruri ascunse”, Lidia Fecioru a vorbit despre semnele care îți transmit că cineva se gândește la tine. Astfel că, parapsihologul spune că atunci când o persoană se gândeste la tine cu drag te cuprinde, fără motiv, dintr-o dată o stare de emoție și căldură. Practic, niște emoții care nu pot fi explicate și care te pot lua dintr-o dată.
citește și: Cum poți atrage energia pozitiva în casă. Trucuri magice pentru bunăstare, dragoste și prosperitate
Totodată, specialistul mai spune că și atunci când ne ia o stare de tristețe nejustificată ar fi tot un semn că cineva drag se gândește la noi, dar cu părere de rău sau nu se simte bine și se gândește la noi că l-am putea ajuta. Aceste semne, însă, pot să apară numai de la persoanele apropiate nouă, iar explicația ar consta în telepatia dintre cele două persoane.
„Puterea minții și gândul este mai rapid decât puterea luminii. Este egală cu ce facem noi când dăm telefon,” spunea Lidia Fecioru.
Parapsihologul susține că emoțiile pe care le simțim noi în acele momente le simte și cealaltă persoană.
„Gândurile unei persoane pot avea atât de mare forță, încât pot da senzația de atingere”, mai spune parapsihologul.
De asemenea, atunci când sughițăm, Lidia Fecioru spune că cineva ne pomenește, însă, de această dată ar fi vorba despre o energie negativă. Adică, cineva ne vorbește de rău sau are gânduri negative la adresa noastră, conform specialistului. Un alt semn, că cineva se gândește la noi, este atunci când visăm persoana respectivă.
Semne că cineva te place
Conform aceleeași surse, iată care sunt semnele că un bărbat te place, dar nu vrea să-ți spună sau nu are acest curaj.
Transpiră în preajma ta, dar mai dă și semnale mixte, fie râde, fie plânge. De asemenea, te privește îndelung și ascultă când îi vorbești despre problemele tale. În multe situații își întoarce privirea după tine. Mai sunt cei care sunt agitați și geloși, atunci când te afli în preajma altui bărbat.
Urmăriți mai multe accesând clipul video de mai jos.