Insomnia este o afecțiune foarte neplăcută care atrage după sine alte neplăceri, precum oboseala sau încordarea psihică. Pentru tratarea insomniei, pe cale naturală, vă recomandăm câteva plante medicinale foarte eficiente și la îndemâna oricui.
Tratarea insomniei cu ajutorul plantelor medicinale
Iată patru dintre aceste plante, pe care le recomandă renumitul fitoterapeut Rosemary Gladstar, autoarea mai multor cărți de specialitate.
Mușețelul
Această renumită plantă medicinală, este una dintre cele mai eficiente în combaterea insomniei și este foarte bună atât în cazul copiilor, cât și al vârstnicilor.
Citește și: Lavanda, planta ideală pentru relaxare
Încă din cele mai vechi timpuri, mușețelul a fost folosit pentru calmarea sistemului nervos și tratarea celor ce suferă de anxietate. Mușețelul poate fi consumat sub formă de ceaiuri și, de asemenea, folosit și pentru băi din plante atât corporale, cât şi la picioare.
Valeriana
Este o altă plantă medicinală renumită pentru proprietățile sale. Și aceasta are un efect foarte bun asupra organismului în cazul celor ce suferă de insomnii. Conform fitoterapeutului, valeriana are efect de relaxare atât asupra sistemului nervos, central cât și asupra celui periferic, astfel relaxând mintea și mușchii. Este recomandată sub formă de ceai, dar și de tinctură.
Citește și: Cum să-ți îmbunătățești starea de spirit. Alimente care combat depresia
Gura lupului
Este planta ideală pentru cei cu așa zisa „minte ocupată”, care nu pot dormi din cauza gândurilor ce-i macină. Este o plantă liniștitoare, foarte eficientă, susține aceeași sursă. Fitoterapeutul recomandă în aceste cazuri consumul a două-trei căni pe zi de ceai din această plantă. Sau o jumătate până la o linguriță de tinctură de gura lupului, diluată în puțină apă caldă, de trei ori pe zi.
Citește și: Mirodenii și plante aromatice ideale pentru imunitate
Combinat cu valeriana este un somnifer natural excelent. Trebuie luat cu patru ore înainte de culcare, un sfert până la o linguriță de tinctură de valeriană și gura lupului, din oră în oră.
Tratarea insomniei cu ajutorul hameiului
Este un tonic puternic pentru sistemul nervos și foarte eficient în tratarea insomniei cauzate de hipertensiune. Această plantă ajută la ameliorarea anxietății și este și un bitter excepțional, ce ajută la calmarea stresului și la tulburările gastro-intestinale.
Citește și: Mierea, un aliment unic și miraculos
Tinctura de valeriană în amestec cu tinctura de hamei, în părți egale și consumat câte jumătate de linguriță din oră în oră, cu trei ore înainte să vă puneți la culcare, vă va ajuta să aveți un somn odihnitor și nu veți suferi de insomnii. De reținut este că fitoterapeutul avertizează asupra faptului că hameiul nu trebuie consumat de cei care suferă de depresie cronică.
sursa: Rosemary Gladstar/ Plante medicinale-ghid esențial.