Rugăciunea de marți se spune în această zi și se adresează lui Dumnezeu Atotputernicul, pentru luminarea minții.
Rugăciunea de marți
Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feței Tale celei sfinte, și-mi mărturisesc nevrednicia, neputința și sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ție:
Citește și: Rugăciunea de joi. Cum te protejează și cum trebuie făcută corect
O, izvor dulce și noianul îndurării, deschide stavilele cerului și plouă asupra mea bunătățile îndurării Tale.
Pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl și să curățesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căință tare și adevarată. Și ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic:
Citește și: Rugăciunea de vineri către Domnul Iisus Hristos. Te scapă de necazuri și durere
O, învățatorule al pocăinței și mărite Prorocule, care ești mai mare decât toți prorocii. Precum însuși Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos. Tu care L-ai botezat în Iordan și ai văzut cerurile deschizându-se. Tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc și ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veșnic, și fă-L să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui.
Citește și: Cine a fost Sfanta Agnia, care se sărbătorește pe 21 ianuarie și de ce să ne rugăm ei
Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat și strică cugetele mele cele rele și mă întărește să-mi petrec viața pe calea cea buna a lui Dumnezeu.
O, Prorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le țin minte și să le păzesc până la sfârșitul vieții mele. Și să stai lângă mine în ora morții mele. Să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă și pentru toată lumea. Ca Dumnezeu să dea ajutor creștinilor, și celor vii și celor adormiți, să-i odihnească în necazurile cele multe. Să le dea toate cele de trebuință și să-i învrednicească Împărăției Sale. Amin.
Citește și: Cele zece porunci, preceptele pe care fiecare bun creștin trebuie să le respecte
Doamne Dumnezeule primește-mi Rugăciunea de marți pentru luminarea minții și pentru iertarea păcatelor mele. Amin.
sursă: crestinortodox.ro
sursa foto: pixabay.com