Postul este foarte benefic pentru sănătate. Cei care aleg să țină tot postul trebuie să renunțe complet la carne, lactate și ouă.
Iată ce trebuie să consumi în zilele de post.
Ce alimente să consumi în Post
Perioada postului presupune unele restricții, nu doar de ordin alimentar, ci și spiritual. Unele categorii de persoane, însă, sunt scutite de la post. Dintre aceștia se numără copiii, vârstnicii, bolnavii cronic, femeile însărcinate, dar și cele care alăptează.
Specialiștii recomand, celor care doresc să țină postul, să recurgă la un set de analize care vor releva dacă organismul are deficit de vitamine sau minerale. Dacă, totuşi, alegi să ţii Postul, trebuie să respecţi câteva reguli şi recomandări, pentru ca sănătatea ta să nu aibă de suferit.
Consumul de carbohidraţi creşte în cazul celor care postesc. Din acest motiv, există riscul ca la finalul postului să depui kilograme în plus. Trebuie, așadar, să eviți consumul de carbohidraţii simpli care se găsesc în pâinea albă, paste şi produsele de patiserie.
Trebuie, însă, să consumi carbohidraţi complecşi, cu eliberare lentă. Dintre aceștia alege cereale integrale, linte, fasole, năut, mazăre, quinoa, hrişcă, orez brun, care vor păstra mai mult timp senzaţia de saţietate. Recomandate sunt să le consumi la micul dejun şi la prânz, nu la cină.
Proteinele sunt, de asemenea, importante pentru organism. De aceea, în post acestea trebuie asimilate din leguminoase precum fasolea, năutul, lintea sau ciupercile.
În post foarte importantă este și hidratarea. Trebuie sa consumi multă apă, ceai sau sucuri naturale obținute din fructe proaspete. Deshidratarea, chiar şi într-o formă uşoară, duce la oboseală, migrene și anxietate. În cazul în care senzaţia de foame apare la scurt timp după ce ai mâncat, înseamnă că eşti deshidratat.
Beneficiile pe care le are postul pentru sănătate
Postul este extrem de benefic pentru sănătate, deoarece stimulează metabolismul, scade nivelul de colesterol, reduce pofta de mâncare și ajută la menținerea unei greutăți corporale normale. Totodată, ajută digestia și are multe alte beneficii asupra organismului. Iată care sunt acestea.
- Îmbunătățește sănătatea mentală, iar efectele postului sunt asociate cu cele ale exercițiilor fizice;
- Dă eficiență în cazul chimioterapiei. Studiile au arătat că o schimbare în nivelurile de glucoză, datorate postului, s-a dovedit a fi benefică pentru eficacitatea chimioterapiei efectuate în cazul anumitor tumori.
- Ajută la combaterea obezității. Postul este recomandat pentru a combate obezitatea pentru o lungă perioadă de timp. Un studiu a demonstrat rezultate pozitive în ceea ce privește pierderea medie săptămânală în greutate.
- Menține sănătatea tractului intestinal. Cercetările spun că în timpul postului celulele descompun acizii grași în loc de glucoză și acest lucru ajută celulele să se regenereze.
- Ajută în cazul epilepticilor. Această afecțiune este o tulburare a creierului. Persoanele care suferă de epilepsie au convulsii recurente care pot duce la o transformare a comportamentului. Cercetările au demonstrat o scădere a frecvenței crizelor la pacienții care au ținut post.
- Ajută în cazul artritei reumatoide. Această afecțiune cronică provoacă inflamarea articulațiilor flexibile, a țesuturilor înconjurătoare și a organelor. Sub supravegherea medicală, postul controlat a arătat rezultate semnificative în cazul acestor pacienți.
- Ajută la reglarea insulinei și împiedică, de asemenea, diabetul de tip 2.
- Grăbește vindecarea. Postul promovează procesul de vindecare în corp. Când stomacul este gol, organismul se concentrează asupra altor funcții vitale, cum ar fi activitatea metabolică și sistemul imunitar.
- Recomandat pentru o piele sănătoasă. Postul ajută la producerea de celule și țesuturi mai sănătoase în organism, ceea ce duce la o piele mai sănătoasă. Totodată, ajută la producția de colagen și tratamentul acneei.
- Întârzie procesul de îmbătrânire, prin eliberarea hormonilor de creștere care stimulează producerea celulelor în organism.
- Protejeaza inima, deoarece postul influențează reglarea glucozei și a sănătății cardiovasculare, dar și scăderea tensiunii arteriale.