Home > Diverse > Combate depresia prin trei metode naturale

Combate depresia prin trei metode naturale

Combate depresia prin trei metode naturale

Depresia este o afecțiune serioasă a sănătății mintale, care îți afectează psihicul în mod negativ, energia vitală, felul tău de a fi și toate perspectivele de viață. De obicei se manifestă printr-o stimă de sine scăzută și pierderea interesului de a socializa cu cei din jur. Această afecțiune te privează practic de fericire.

Semnele depresiei

Persoanele care suferă de depresie pot experimenta oboseala fizică și mentală, tristețea persistentă și lipsa de speranță. Depresia poate provoca, de asemenea, insomnie, pierderea apetitului și gânduri negative. Persoanele depresive se simt, de obicei, lipsite de vlagă, de energie și epuizate.

De ani de zile, cercetătorii și experții în domeniul sănătății mintale au studiat numeroase modalități de combatere a depresiei în mod natural, fără a folosi medicamente. Cercetările arată că femeile sunt de două ori mai predispuse de a suferi de depresie, comparativ cu bărbații. Un studiu realizat de Organizația de Sănătate World arată că în medie 322 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie. Acest lucru este egal cu aproape 5% din populația lumii, scrie couriousmind.com

Depresia poate fi controlată cu ajutorul medicamentelor, al terapiilor sau prin alte metode care nu presupun medicamentația.

Iată câteva metode naturale de a combate depresia

Faceți sport sau mișcare în aer liber

Exercițiile fizice zilnice sunt adesea considerate cea mai eficientă metodă de a trata depresia. Studiile arată că exercițiile regulate ne îmbunătățesc sănătatea, starea de spirit si cresc nivelul de energie. Exercițiile moderate, făcute săptămânal, pot ameliora depresia, fiind la fel de eficiente ca și antidepresivele, potrivit unui studiu realizat de Dr. Andrea Dunn, scrie aceeași sursă. 

Durata recomandată a exercițiilor zilnice este de doar 30 de minute și ideal este să se facă timp de șase zile pe săptămână. Iar cea mai bună parte a acestui lucru este că exercițiul zilnic nu trebuie să fie extenuant. Poate fi chiar și o plimbare în mijlocul naturii, mers pe bicicletă, gimnastică ușoară, practic orice tip de mișcare.  

Adoptați o dietă sănătoasă

Numeroase studii au arătat că o dietă sănătoasă poate juca un rol în gestionarea eficientă sau chiar în prevenirea depresiei. Depresia afectează obiceiurile alimentare în două moduri, unii găsesc refugiu în alimente, care duc la creșterea în greutate, iar acest lucru poate agrava stara de depresie, de asemenea, poate duce la lipsa apetitului.

Iată pe ce ar trebui să fie bazată o dietă sănătoasă.

  • Carbohidrați complecși (față de carbohidrații simpli) ajută la eliberarea mai lentă a energiei în organismul nostru. Aceasta este eliberată pe o perioadă mai lungă de timp, menținându-ne, astfel, energici  mai multă vreme.
  • Antioxidanții (găsiți în fructele de pădure și în alte fructe și legume) care pot ajuta la eliminarea stresului și la reducerea inflamației din creier, ceea ce duce la eliberarea mai multor substanțe în creier, precum endorfinele care ne dau o stare de bine și de fericire.
  • Omega 3, care se găsește în pește și uleiul de pește, s-a dovedit a fi benefic în cazul depresiei.

Printre alimentele recomandate pentru a combate depresia se numără frunzele sau boabele verzi, precum mazărea, spanacul, urzicile, alunele, deoarece acestea sunt bogate în omega 3 și acizi grași, de asemenea, avocado, ceapa, roșiile, ciupercile sau fructele de pădure și  murele.

Somnul de calitate

Un somn bun și de calitate este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru sănătatea mintală. Unele studii au arătat că somnul poate avea efecte aproape imediate pentru reducerea depresiei.

Iată câteva sfaturi pentru îmbunătățirea calității somnului.

  • Limitați timpul de expunere în fața ecranului ( la lumină albastră), mai ales înainte de culcare. În general, este recomandat să închideți telefonul, să opriți calculatorul și televizorul, cu cel puțin două ore înainte de a vă culca. În schimb, încercați să citiți o carte sau să faceți un puzzle, ceva care vă ajută să vă relaxați înainte de somn.
  • Limitați aportul de cofeină pe parcursul zilei. Deși, are multe beneficii pentru sănătate, cofeina are și unele efecte negative, de exemplu, aceasta poate afecta negativ somnul.
  • Meditează, deoarece meditația este bine cunoscută pentru a ajuta la reducerea stresului, la ușurarea anxietății și calmarea stării de spirit.

Așadar, un somn de calitate în timpul nopții poate îmbunătăți starea de spirit, la fel ca alimentația și mișcarea, dar specialiștii atenționează că atunci când suferiți, totuși, de depresie severă, pe lângă metodele naturale, este indicat neapărat să se consulte un doctor.

 

 

Facebook Comments
You may also like
piersicile
Piersicile și beneficiile lor uimitoare pentru sănătate
Cauzele spirituale ale bolilor
Cauzele spirituale ale bolilor și suferințelor
Efectele terapeutice ale mirodeniilor

Leave a Reply