Home > Diverse > Sfaturi care te pot ajuta să treci mai ușor peste un impas

Sfaturi care te pot ajuta să treci mai ușor peste un impas

///
Comments are Off

Câteodată câteva sfaturi care te pot ajuta să treci mai ușor peste un impas sunt tot ce ai nevoie.

„Viața bate filmul”, spune o sintagmă cunoscută și într-adevăr de multe ori suntem martorii, dacă nu chiar protagoniștii, unor astfel de  situații.

Uneori viața ia o astfel de turnură încât ajungem să spunem: “nici nu visam la așa ceva”. Asta pentru că viața este imprevizibilă, este un drum cu suișuri și coborâșuri, este o călătorie în care întâlnim fie soare, fie ploi și precum în zicala „După ploaie și furtună va veni și vremea bună”, la fel poate fi valabilă și viceversa.

Indiferent de drumul pe care-l parcurgem în viață, importantă este atitudinea, puterea de a merge și de a depăși obstacolele ivite în calea noastră. Foarte important este să știm să acceptăm atât bucuriile, cât și înfrângerile, faptul că așa este în viață, uneori câștigi, alteori pierzi, iar pierderile nu sunt neapărat tragedii, ci pur și simplu fac parte din destin.

Orice impas poate reprezenta un pas înainte, în altă direcție mai potrivită pentru noi, iar în astfel de momente ar trebui să ne amintim de o vorbă din bătrâni care spune că “Tot răul e spre bine“. Să ne gândim că atunci când un lucru nu se întâmplă așa cum ne dorim este pentru că D-zeu are alte planuri pentru noi, ne pregătește ceva mai bun, iar viața nu rămâne niciodată datoare, când ne ia ceva, mereu ne dă altceva la schimb. De asemenea, țineți cont de faptul că în viață nu poți să le ai pe toate, dar fii sigur că ceea ce-ți lipsește este compensat în egală măsură cu ceea ce ai.

Nu de puține ori anumite impasuri în care ajungem sunt privite de noi drept adevărate tragedii, de altfel este o chestiune de percepție, nicidecum nu ar trebui să dramatizăm, deoarece majoritatea problemelor, care ne împovărează, nu sunt de fapt atât de importante cum ni se par. Oamenii însă au tendința de a dramatiza din orice. În astfel de momente trebuie să ne amintim că orice dificultate este o trambulină spre un alt stadiu superior de evoluție.

Pentru a înțelege mai bine, a accepta și a depăși cu mai multă ușurință impasurile de care vă loviți, vă oferim câteva maxime ale unor personalități, care ne sfătuiesc cum să privim și să acceptăm situațiile de viață pe care le întâlnim. Trebuie doar să reflectați cu atenție asupra lor, deoarece sunt profund filozofice și pline de sens.

Iată câteva sfaturi care te pot ajuta în impas.

  • Nu am știi cât de frumos e cerul dacă nu ar avea nori pe el. Marin Preda
  • Totdeauna fericirea se dobândește după multe piedici. Somadeva
  • Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu știi cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău. Jose Gabriel Marquez
  • Viața nu-i niciodată atât de bună, dar nici atât de rea pe cât pare. Guy de Maupassant
  • Poți să te plângi că tufele cu trandafiri au spini sau poți să te bucuri că tufele cu spini au trandafiri. Abraham Lincoln
  • Viața e frumoasă dacă îi dai voie să fie. Charles Bukowski
  • Când câștigăm să nu ne facem iluzii, când pierdem să nu ne pară rău. Marcus Aurelius
  • Primul principiu în viață: să nu te dai bătut în fața oamenilor sau a întâmplărilor. Marie Curie
  • Acolo unde cei înfrânți văd bariere, învingătorii văd trambuline. Robert Brault
  • Nu te agita, lucrurile cele mai bune se petrec când te aștepți mai puțin. Gabriel Garcia Marquez
  • Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să mergi înainte. Albert Einstein
  • Poate nu-ți dai seama atunci când ți se întâmplă, dar să ți se întoarcă spatele poate fi cel mai bun lucru pentru tine. Walt Disney
  • Nu reține oamenii care vor să se îndepărteze de tine, pentru că așa nu vor avea loc să se apropie cei care vor să te cunoască.  Carl Jung
  • Lucrurile mărețe se obțin încet, dar nu obții nimic dacă stai pe loc. Zig Ziglar
  • Cred că totul se întâmplă cu un motiv, oamenii se schimbă ca să înveți să renunți la ei, lucrurile merg prost ca să le apreciezi atunci când merg bine, uneori totul se duce de râpă ca să facă loc lucrurilor bune. Marilyn Monroe
  • Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri. J.F Kennedy
  • Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet, teme-te dacă te oprești. Sun Tzu
  • Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Friedrich Nietzsche
  • Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață, datorită lor am reușit pe cont propriu. Albert Einstein
  • Când totul pare terminat, apar forțe noi, aceasta înseamnă că trăiești. Franz Kafka
  • Cine ți-a făcut o nedreptate nu rămâne cu o datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși. Nicolae Iorga
  • Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători. Aristotel
  • Cea mai mare victorie nu este să nu cazi niciodată, ci să te ridici de fiecare dată când ai căzut. Confucius
  • Nu căzătura în sine reprezintă eșecul, ci faptul că refuzi să te ridici. Proverb chinezesc

.

 

 

Facebook Comments
You may also like
Confucius
Citate ale lui Confucius, care îți pot schimba viața
Metode pentru a-ți curăța câmpul energetic și pentru a-ți echilibra chakrele
Metode pentru a-ți curăța câmpul energetic și pentru a-ți echilibra chakrele
Reguli de aur
Reguli de aur pentru o viață liniștită
mamă
Cele mai emoționante cuvinte care definesc noțiunea de mamă