Home > Diverse > Cine a fost Albert Einstein. Impresionanta poveste de viață a celui care a fost geniul fizicii

Cine a fost Albert Einstein. Impresionanta poveste de viață a celui care a fost geniul fizicii

///
Comments are Off
Cine a fost Albert Einstein

Cine a fost Albert Einstein, cu adevărat, și care este povestea de viață a celui care a fost geniul fizicii?

Povestea sa de viață este prea puțin cunoscută publicului. Toată lumea a auzit de Einstein și despre marile sale realizări. Însă, prea puțin se știe despre cine a fost el cu adevărat și ce viață a avut marele geniu al omenirii.

Cine a fost Albert Einstein?

Albert Einstein s-a născut într-o familie de evrei, în orașul german Ulm, la data de 14 martie 1879. Și-a petrecut copilăria la Műnchen, unde tatăl și unchiul său au înființat o firmă de instalații de apă și de gaze.

Despre micul Albert Einstein se spune că a început să vorbească la vârsta de trei ani. Era un copil retras și prefera să se joace singur, decât să fie în preajma altor copii. A urmat cursurile unei școli catolice. Era un visător, iar în perioada liceului profesorii îl criticau des și îl subestimau, spunându-i că nu va realiza nimic în viață.

Citește și: Albert Einstein, concepții despre viață. Sfaturile înțelepte ale marelui geniu

Elevul Albert se implica mereu în discuții contradictorii cu aceștia, fiind o fire extrem de curioasă, agasându-i cu întrebări ce uneori păreau fără sens pentru cei din jur. Non sensul era însă doar pentru cei ce nu înțelegeau genialitatea lui.

În 1894 familia urma să se mute la Milano. Tânărul Einstein ar fi abandonat liceul fără să-și ia diploma de bacalaureat. Se spune că a convins un medic să-i elibereze un certificat fals, în care era trecut diagnosticul de surmenaj, ce necesita întreruperea studiilor.

Citește și: 20 dintre doctrinele lui Confucius, cel mai mare filozof chinez

Când a dorit să se înscrie la Institutul Politehnic din Zűrich, a fost nevoit să dea câteva examene, pentru a putea fi admis. Albert Einstein a picat aceste examene. Astfel, a decis că este nevoie să-și continue studiile liceale pentru a putea obține bacalaureatul și a continua studiile universitare. În anul 1896 a luat diploma de bacalaureat în Elveția. Tot în acel an a renunțat la cetățenia germană, pentru a scăpa de stagiul militar.

Cine a fost Albert Einstein și cum a evoluat viața sa

Ajuns student, Einstein și-a demonstrat inteligența și tenacitatea, obținând note bune. Însă nu și-a arătat de atunci genialitatea, dar era pasionat de știință, pe care o și studia în cadrul facultății.

În această perioadă a studiat și vioara, având-o ca profesoară chiar pe mama sa care i-a transmis fiului pasiunea pentru muzică, pasiune ce l-a însoțit toată viața.

Citește și: Filozofiile lui Nietzsche, adevărate învățături și sfaturi de viață

În 1900, a absolvit facultatea, obținând diploma de profesor de matematică și fizică. A lucrat o perioadă ca suplinitor. A început să scrie articole științifice pe care le-a trimis unei reviste.

S-a îndrăgostit de o colegă de origine sârbă pe nume Mileva Maric. În anul 1901 li s-a născut o fiică, deși nu erau căsătoriți. Pentru discreție, aflându-se într-o perioadă cu preconcepții în ceea ce privește nașterea unui copil în afara căsătoriei, au decis să-și dea fetița spre adopție. După doi ani, în ciuda faptului că părinții nu erau de acord cu relația, cei doi au ales să se căsătorească. Urmând să mai aibă împreună încă doi fii.

A lucrat în cercetare

În 1902, Albert Einstein a început să lucreze la biroul de brevete din Elveția. A fost locul de muncă care l-a satisfăcut, ocupându-și timpul cu ceea ce îi plăcea și îl pasiona, cercetarea în domeniul fizicii. Aici, a elaborat teoria relativității restrânse, publicând un articol pe această temă în 1905.

Citește și: 20 dintre filozofiile de viață ale lui Buddha

Mulți fizicieni nu au acordat mare atenție acestui articol, ce venea din partea unui funcționar de la un birou de brevete. Cu toate acestea, el nu a renunțat, chiar dacă nu a primit susținere din partea nimănui, a continuat să învețe din eșecurile lui și să caute noi alternative.

Treptat și-a câștigat reputația datorită teoriilor lui, iar în 1909 a fost acceptat la catedra universității din Praga. După ce pe parcurs mai încercase să intre în mediul universitar ca profesor și a fost refuzat. A devenit membru al Academiei Prusace de Științe, apoi director al unui centru de cercetări din Berlin.

S-a căsătorit cu verișoara lui

În 1919, a divorțat de soție și după câteva luni s-a căsătorit cu verișoara sa, Elsa.

Aversiunea față de evrei era în ascensiune în Germania lui Hitler și se pare că a fost unul dintre cauzele apariției cărții care contrazicea teoriile lui Einstein, „O sută de autori împotriva lui Einstein.”  În 1933, a fost anul când naziștii au câștigat alegerile în Germania. Einstein se afla în aceea perioadă în California. Aici a și rămas o perioadă, deoarece în Germania i-au fost confiscate averile, arse în public toate scrierile și a fost exclus din societățile științifice.

Citește și: Cicero, personalitatea care continuă să influențeze omenirea prin maximele lăsate

În 1940, a primit cetățenia americană și a fost invitat să lucreze la Institutul de Studii Avansate din Princeton, New Jersey.

Cu toate că a fost considerat părintele bombei atomice, Einstein a fost un mare pacifist și un luptător neobosit pentru pace. În urma tragediilor umane produse de exploziile de la Hiroshima și Nagasaki, Einstein s-a alăturat oamenilor de știință care doreau să împiedice folosirea bombei atomice.

A fost un pacifist

Împreună cu filozoful și matematicianul Bertrand Russel au creat Manifestul Bertrand-Einstein, prin care cereau liderilor politici ai lumii să caute soluții pașnice pentru conflictele internaționale. Prin acest manifest atrăgeau atenția asupra pericolelor de exterminare a rasei umane prin radioactivitate, militând pentru pacea mondială.

Citește și: Teoria lui Darwin, două secole de controverse

În 1955, la 16 aprilie, Albert Einstein a avut o hemoragie internă cauzată de un anevrism. Aceasta i-a fost fatală. Două zile mai târziu, stingându-se într-un spital din Princeton. Ultimele lui cuvinte au rămas un mister, pentru că le-a rostit în limba germană, iar cei prezenți nu au înțeles mesajul.

În schimb, pe noptiera sa de spital s-a găsit ciorna cu discursul ce urma să-l țină cu ocazia celei de-a 70-a aniversare a independenței Israelului. Pe foaie scria așa: „Astăzi vă vorbesc, nu ca cetățean al SUA, nici ca evreu, ci ca ființă umană.”

A avut o ceremonie funerară modestă. La aceasta a participat doar familia. Aceasta i-a îndeplinit dorința de a-l incinera înainte de a se anunța despre moartea lui la știri.

Citește și: Oamenii de știință germani confirmă existența altei vieți după moarte

Se spune despre creierul savantului că ar fi fost extras în timpul autopsiei, cu intenția de a se studia. Până în prezent, ar fi fost publicate șase studii cu privire la anatomia creierului marelui geniu.

Unul dintre studii compara materia cenușie a savantului cu alte câteva zeci de creiere provenite de la personae obișnuite. Constatarea a fost că materia cenușie prezintă mai multe circumvoluțiuni decât în mod obișnuit. Iar zona din creier responsabilă cu raționamentul matematic era cu 15 % mai lată decât era normal.

 

sursa: Allan Percy, Einstein pentru debusolați

Facebook Comments
You may also like
Albert Einstein
Albert Einstein, concepții despre viață. Sfaturile înțelepte ale marelui geniu
12 citate motivationale ale unor personalități marcant
12 citate motivaționale ale unor personalități marcante