Home > Știați că? > Marea Moartă

Marea Moartă

///
Comments are Off

Marea Moartă este unul dintre cele mai spectaculoase locuri de pe glob şi este situată între Israel și Iordania. Constituie un punct de atracție pentru milioane de turiști din întreaga lume, fiind și un loc încărcat de istorie, pe lângă sursa de sănătate pe care o oferă prin unicitatea sa.

  • Are o lungime de 67 de kilometri și 18 kilometri lățime. Se află în depresiunea tectonică a Iordanului,  principalul afluent este râul Iordan, cunoscut din vremuri biblice.
  • Este cel mai salin bazin hidrologic de pe glob, cu cea mai mare concentrație de sare, de 34, 2% salinitate, fiind de 9, 6 ori mai sărat decât al unui ocean. Din cauza concentrației mari de sare, aici nu trăiește nici o vietate, flora și fauna fiind inexistente, de aici provine și denumirea de Marea Moartă. De asemenea, apele sale nu sunt propice navigării. 
  • Considerat unul dintre cele mai incredibile locuri din lume, este situat la cea mai joasă altitudine de pe fața pământului,  la 422 metri sub nivelul mării. Are mai mulți afluenți dar cel mai important fiind râul Iordan. Apele dulci ce se varsă în Marea Moartă se evaporă, formând un amestec bogat în săruri minerale.  Acestea sunt folosite în diverse ramuri precum medicina, industria farmaceutică și cosmetică datorită proprietăților sale deosebite, recunoscute și renumite la nivel mondial.
  • Este cu siguranță unul dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale din lume și a devenit un important punct turistic atât pentru turismul religios, cât și un punct turistic balnear și cu scop terapeutic.
  • Marea Moartă reprezintă un centru spa natural, care oferă pacienților oportunitatea de a se trata, preveni și a se relaxa, fiind cea mai bogată sursă de minerale din lume, acumulate de-a lungul a mii de ani, minerale naturale esențiale pentru sănătatea și îngrijirea pielii și a corpului.
  • S-a dovedit că tratamentele pe bază de minerale și săruri din Marea Moartă ajută la tratarea și prevenirea unui număr mare de afecțiuni dermatologice, reumatologice, boli pulmonare, artrită reumatoidă, osteoartrită, eczeme, psoriazis, dureri de cap, de picioare şi de oase, având în același timp și efect emolient pentru piele.
  • Este locul unde se înregistrează cea mai mare presiune atmosferică de pe glob și apa prezintă cea mai mare concentrație de brom din lume.
  • Apa are un aspect uleios din cauza concentrației mare de sare și este foarte plăcut să plutești deasupra apei, chiar dacă nu știi să înoți, deoarece apa te ține la suprafață.
  • Descoperirile arheologice au arătat că oamenii au început să viziteze Marea Moartă în urmă cu 4 mii de ani. Printre cei care s-au bucurat de efectele terapeutice ale acestei ape au fost, regele David, Irod, împăratul roman Vespasian, regele Solomon, regina Cleopatra, Herodot părintele istoriei și mulți alții. De asemenea, apa a fost folosită în antichitate ca sursă de îmbălsămare pentru mumiile egiptene.
  • În apropierea mării au existat în antichitate cele două orașe biblice, Sodoma și Gomora, iar un mit din bătrâni spune că nu este bine să vizitezi marea, aici fiind îngropate odată cu dispariția celor două orașe toate păcatele locuitorilor acelor vremuri. Bineînțeles, este doar un mit, Marea Moartă constituie o atracție în rândul turiștilor, mai ales în lunile de iarnă, când temperatura de aici este cuprinsă între 25-30 grade.
  • Tot aici au fost găsite renumitele „Manuscrise de la Marea Moartă”, care au fost descoperite între 1947 și 1956, în mai multe grote și datează din perioada 250 î. Hr.– 70 d. Hr, foarte importante pentru istoria umanității
  • De asemenea, în împrejurimile Mării Moarte s-a scris mare parte din istoria creștinătății, numele multor dintre personajele biblice fiind legate de această mare. De asemenea, tot aici se află Sanctuarul lui Lot, o mare descoperire arheologică.
  • Se spune că un pilon de sare uscată, ce se găsește aici, ar reprezenta-o pe soția lui Lot, care nu l-a ascultat pe Dumnezeu și s-ar fi uitat în urmă în timp ce părăsea Sodoma. Un muzeu care expune mărturiile unor culturi din această regiune din ultimii 10 mii de ani, poate fi vizitat aici.

 

 Sursa:  La Cure Cosmetics

Despre Marea Moartă

 

Facebook Comments
You may also like
Cosmetice cu minerale de la Marea Moartă, lansate recent în România
Cosmetice cu minerale de la Marea Moartă, lansate recent în România (P)
Sarea și nămolul din Marea Moartă, miraculoase pentru sănătate (P)
Minunea de pe râul Iordan
Regina Rania a Iordaniei, un model de eleganță
Regina Rania a Iordaniei, un model de eleganță