Home > Știați că? > Petra, orașul de piatră

Petra, orașul de piatră

///
Comments are Off
Petra, oraşul de piatră

Petra, oraşul de piatră, este săpat în stânci și datează de pe vremea nabateenilor, un popor antic. Se presupune că a fost construit începând cu secolul VI î.H, deși alte surse spun că în urma săpăturilor arheologice anumite temple nabateene ar data cu mult înainte de această dată.

  • Este situat în deșertul din partea de sud-vest a Iordaniei, în valea ce se întinde de la Marea Moartă la golful Aqaba.
  • Este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stâncă. A fost inclus în anul 2007 pe lista celor șapte minuni ale lumii. Minunăția acestui oraș constă în arhitectura construcțiilor săpate exclusiv în stânci. Este cunoscut ca orașul de piatră. Ciudat este faptul că nu se știe cum au reușit oamenii acelor vremuri să construiască o asemenea minunăție, într-o perioadă în care nu dispuneau de utilaje de construcție.
  • Petra, oraşul de piatră, a devenit cunoscut de către occidentali abia în anul 1812 când a fost descoperit de către un explorator elvețian, Johann Ludwig Burckhardt și a captat atenția întregii lumi, fiind declarat monument mondial în cadrul programului UNESCO. Este considerat o prețioasă moștenire culturală a omenirii.
  • În antichitate orașul se numea Rekem, fiind consemnat în manuscrisele de la Marea Moartă.
  • Deși aflat în deșert, orașul dispunea de sisteme de captare a apei, iar aprovizionarea se făcea dintr-un râu ce străbătea zona doar periodic, în zonă ploaia era un fenomen rar. Aceste sisteme erau șanțuri și conducte lungi săpate în piatră ce străbăteau kilometri întregi, conducând astfel apa spre oraș unde era păstrată în oaze artificiale săpate tot în piatră. Astfel, se făceau rezerve de apă pentru perioadele secetoase.
  • Orașul acelor vremuri era situat la intersecția drumurilor comerciale dintre orașul Gaza și Damasc, precum și spre Marea Roșie și Golful Persic.
  • În anul 363 d.Hr, mare parte din oraș a fost distrusă de către un cutremur în urma căruia orașul a fost părăsit. Cu toate acestea s-au păstrat numeroase dovezi arhitecturale pe care turiștii le pot admira. Fortăreața naturală și minunăția arhitecturală păstrate sub forma unui teatru, numeroase morminte, încăperi, temple printre care renumitul templu cunoscut sub numele de Mănăstirea, care este cel mai impresionant monument și care se presupune că a fost construit în sec I î.Hr.
  • Legenda spune că pe aici ar fi trecut și Moise și acesta ar fi locul în care a lovit cu toiagul în stânca din care a început să curgă apă, salvând poporul însetat.
  • Arhitectura absolut fascinantă are influențe nabateene, greco-romane dar și elemente ale stilurilor egiptene și nord-siriene.
  • Aici s-au făcut filmările pentru filmele Indiana Jones și Ultima cruciadă.

 

 

 

Facebook Comments
You may also like
Cosmetice cu minerale de la Marea Moartă, lansate recent în România
Cosmetice cu minerale de la Marea Moartă, lansate recent în România (P)
Sarea și nămolul din Marea Moartă, miraculoase pentru sănătate (P)
Minunea de pe râul Iordan
Marea Moartă