Home > Sănătăte > Tratarea problemelor emoționale cu ajutorul terapiilor complementare

Tratarea problemelor emoționale cu ajutorul terapiilor complementare

///
Comments are Off
Tratarea problemelor emoționale cu ajutorul terapiilor complementare

Terapiile complementare fac parte din medicina alternativă și vin în completarea medicinei clasice. Cu ajutorul terapiilor complementare se tratează cauzele bolilor, stimulând autovindecarea și tratând bolnavii prin individualizare, ci nu prin prisma bolii ca numitor comun. Despre trei dintre acestea aflăm mai multe din interviul acordat de Daniela Cumpănici, Maestru Reiki & Terapeut.

Almanah Online: Ce sunt terapiile complementare?
Daniela Cumpănici: Terapiile complementare sunt acele terapii care pot trata diverse afecțiuni fizice și/sau emoționale. Terapia complementară este acea medicină alternativă care nu se folosește singură, ci se poate aplica în paralel cu medicina alopată.

A.O.: Pe ce se bazează terapiile complementare?
D.C.: Principiile terapiilor complementare sunt următoarele:

  • tratează omul la nivel holistic (fizic, mental, emoțional și spiritual);
  • previne bolile prin tratarea încă din prima fază a stărilor emoționale care ne dezechilibrează;
  •  tratamentele sunt individualizate – în terapia complementară nu se oferă același tip de tratament pentru 10 oameni care au depresie, fiecare om este unic și reacționează diferit la tratamente, de aceea este bine ca terapeutul să stea de vorbă cu pacientul și să afle cât mai multe detalii legate de situația care a determinat depresia pacientului;
  • prin terapii complementare tratăm în principal cauzele bolii și nu simptomele acesteia (așa cum se face în medicina alopată, totuși, medicina alopată are importanța ei în unele cazuri);
  • tratamentele ajută procesele naturale de vindecare ale organismului, astfel încât să se producă autovindecarea.

A.O.: De ce considerați că apar bolile și dezechilibrele la nivel emoțional?
D.C.: În planul fizic, bolile apar după ce au stat îndelung în plan energetic. În momentul în care suntem dezechilibrați la nivel emoțional, aceste dezechilibre ne perturbă și câmpul energetic (aura). Având un câmp energetic perturbat de diverse stări emoționale negative pe termen lung, încet, încet se instalează boala la nivel fizic. Trebuie menționat că boala este ultimul lucru care se manifestă. La mici dezechilbre emoționale pot apărea ușoare dureri de cap, mici accidentări, mici șicane în viața de zi cu zi. Dacă la acel moment nu înțelegem că trebuie să ne oprim și să vedem unde greșim sau că acea situație nu este benefică pentru noi, în cele din urmă apare boala. Cum spunea dr. Edward Bach: „Sănătatea depinde de capacitatea noastră de a fi în armonie cu sufletul nostru.”

A.O.: Din experiența dumneavoastră, ne puteți da exemple ale terapiilor complementare care pot ajuta la vindecarea dezechilibrelor fizice și emoționale?
D.C.: Din experiența mea, terapiile complementare, care pot ajuta la ameliorarea/vindecarea dezechilibrelor fizice și emoționale, sunt următoarele: terapia florală Bach, terapia Reiki și terapia Theta Healing.

A.O.: Ne puteți spune, în câteva cuvinte, cum poate ajuta fiecare dintre terapiile menționate la vindecarea dezechilibrelor fizice și emoționale?
D.C.: Din perspectivă energetică acestea au vibrație foarte înaltă. Nu oricine ajunge să se trateze cu ajutorul terapiilor complementare.
Terapia florală Bach constă în 38 de remedii florale pentru șapte grupe de dezechilibre: frică, singurătate, preocupare exagerată pentru binele celorlalți, nehotărâre, sensibilitate excesivă la influențe și idei exterioare, dezamăgire și disperare și interes insuficient față de prezent. Terapia florală Bach poate trata foarte ușor dezechilibrele emoționale de genul: depresii, anxietate de anticipare, atac de panică, tulburare obsesiv-compulsivă, stima de sine scăzută, timiditate, insomnie, gelozie, suspiciune etc. Cu cât aceste stări se află în faza acută, cu atât mai repede pot fi vindecate. Cu cât lăsăm să treacă timpul, sperând că vor trece de la sine stările emoționale negative, cu atât acestea „se cronicizează”. De exemplu, sunt mai ușor de tratat atacurile de panică în stare acută (de 1-2 luni), decât cele care dureaza de peste 1 an.

Terapia Reiki este o terapie complementară care tratează omul la nivel holistic. Este o terapie prin lumină și reprezintă știința și arta utilizării energiei universale în beneficiul propriu și al celorlalți. Terapia Reiki stimulează capacitățile de apărare ale sistemului imunitar, echilibrează corpul energetic (întărește aura) și dezvoltă capacitățile extrasenzoriale. Reiki înseamnă iubire necondiționată, lumină, evoluție spirituală și înțelepciune. În timpul unei ședințe de terapie Reiki, această energie pătrunde și vindecă blând toate traumele care s-au înregistrat în memoria noastră celulară. Prin eliberarea traumelor din memoria celulară, ne eliberăm totodată și de dezechilibrele emoționale și implicit și de cele fizice. Toate acestea necesită puțin timp, nu se pot face foarte repede. Complexitatea emoțională a fiecăruia este diferită și nu se poate estima un timp exact de vindecare.

Terapia Theta Healing, tot din spectrul terapiilor complementare, accesează subconștientul, cu ajutorul ei se pot schimba gândurile și credințele care ne limitează calea de a ne manifesta potențialul nostru maxim. Prin această tehnică se pot schimba convingeri negative și pot fi înlocuite cu convingeri pozitive. Pentru convingerile pozitive, clientul trebuie să își dea acordul. Nu se poate schimba nimic (în planul convingerilor) fără acordul clientului. Prin tehnica Theta Healing se pot recupera părți de suflet (care au fost „pierdute” în urma traumelor sau situațiilor neplăcute din viață), elibera frici și fobii, renunța la dependențe, obiceiuri nesănătoase, la resentimente față de noi înșine și față de cei din jur și multe altele.
„Sănătatea este zestrea și dreptul nostru. Ea este uniunea completă și deplină dintre suflet, minte și corp; acesta nu este un ideal îndepărtat și dificil de obținut, dimpotrivă, este un ideal natural și accesibil, pe care mulți dintre noi îl neglijează”. (Dr. Edward Bach)

A.O.: Toate aceste terapii complementare pot fi administrate în paralel și cu tratamentul alopat?
D.C.: Răspunsul este DA. Terapiile complementare nu intervin în funcționarea tratamentului alopat, ba din contră, ele ajută corpul să își regăsească propria capacitate de vindecare.

A.O.: Dintre cazurile pe care le-ați avut, ne puteți spune ce anume ați tratat cu ajutorul terapiilor complementare de care ne-aţi vorbit?
D.C.: Cazul 1: Depedență de etnobotanice și stimă de sine scăzută – am aplicat terapie Theta Healing și terapie florală Bach. Persoana respectivă a apelat și la ajutor medical specializat.
Cazul 2: Anxietate de anticipare și atacuri de panică – am aplicat terapie florală Bach.
Cazul 3: Teama de a deveni mamă, cauzată de frica unei ipostaze necunoscute – am aplicat terapie florală Bach și terapie Theta Healing.
Cazul 4: Dureri reumatice (ameliorare) și anxietate – am aplicat terapie florală Bach și 10 ședinte terapie Reiki.
Cazul 5: Stare obsesiv-compulsivă și stima de sine scăzută – am aplicat terapie florală Bach.
Cazul 6: Depresie, agorafobie, atacuri de panică și lipsa sensului vieții – am aplicat terapie florală Bach și terapie Reiki.
Iar aceste exemple pot continua. În concluzie, dacă ar fi să alegeți o terapie complementară, alegeți cu sufletul, el știe cu adevărat de ce are nevoie pentru a se vindeca.

Almanah Online: Există persoane care au încercat de-a lungul timpului să își crescă stima de sine prin repetarea zilnică a afirmațiilor pozitive. De ce considerați că la anumite persoane aceste afirmații pozitive nu funcționeaza?
Daniela Cumpănici: Se poate întâmpla ca acele persoane să aibă, la nivel de ADN, prea multe convingeri negative. În acest caz, terapia Theta Healing este foarte eficientă pentru scoaterea și înlocuirea convingerilor negative. Un alt aspect important este să căpătăm o perspectivă mai sănătoasă asupra vieții, iar dacă nu putem singuri, să căutăm un terapeut avizat în una dintre terapiile complementare cu care rezonăm la nivel de suflet.

 

Sursa foto: citehr.com

 

 

Facebook Comments
You may also like
Cum puteți salva o viață cu un simplu ac, în caz de AVC
Cum puteți salva o viață cu un simplu ac, în caz de AVC
Ceaiul care îți ia durerea de cap cu mâna
Ceaiul care îți ia durerea de cap cu mâna
Ce trebuie să consumi dacă suferi de afecțiuni la rinichi
Ce trebuie să consumi dacă suferi de afecțiuni la rinichi
Alimente pe care trebuie să le consumi în perioada examenelor
Alimente pe care trebuie să le consumi în perioada examenelor