Home > Diverse > Ziua Internațională a Educației

Ziua Internațională a Educației

///
Comments are Off
Ziua Internațională a Educației

Data de 5 octombrie a fost aleasă de către UNESCO pentru a celebra Ziua Internațională a Educației și Ziua Internațională a Profesorului.

  • Ziua Internațională a Educației marchează semnarea a două documente importante, ce vorbesc despre cadrele didactice la nivel mondial,  „Recomandarea UNESCO şi a Organizației Internaționale a Muncii privind statutul profesorilor” din anul 1966 şi ”Recomandarea privind învăţământul superior”, din anul 1997.
  • Federația mondială a Uniunii Sindicatelor Didactice, Education International, vorbeşte atât despre recunoaşterea şi celebrarea la nivel mondial a acestei zile, cât şi despre respectarea celor două recomandări, de către toate țările. Federația a lansat o campanie, din 1994, prin care să fie recunoscute aportul şi rolul cadrelor didactice şi personalului din educație, aduse evoluției intelectuale, spirituale şi economice a oricărei societăți. Astfel, se atrage încă o dată atenția asupra faptului că rolul educației este primordial pentru viitorul oricărui stat și pentru evoluția întregii umanități.
  • Din anul 2008, pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, se acordă din doi în doi ani Premiul Hamdan. Acesta este o formă de a răsplăti performanţele şi metodele unor profesori excepționali, ce au proiecte prin care să eficientizeze procesul de învățare. Premiul are în total o valoare materială de 300.000 de dolari, care se împarte la trei premianți.
  • Acest proiect de recompensare și stimulare pe plan mondial al procesului de învătământ este susținut de un fost viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite, de la numele căruia vine și denumirea premiului (Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum).

 

 

 

 

Facebook Comments
You may also like
Profesori care nu au ce căuta în învățământ. Profilul dascălului fără vocație
Profesori care nu au ce căuta în învățământ. Profilul dascălului fără vocație
cei șapte ani de acasă
Cei șapte ani de acasă, baza unei societăți civilizate