Ce este violența emoțională și cum îți poți da seama că afli în preajma unor oameni toxici?
Atunci când vorbim despre sinceritatea ofensatoare sau jignitoare, trebuie să pornim de
fapt de la alte două noțiuni: agresivitate și violență. Căci, da, sinceritatea ofensatoarea este o formă de violență. Mascată, bineînțeles.
Consilierul pentru dezvoltare personală, Codruța Iulia Bouleanu, ne explică care este diferența dintre violență și agresivitate, dar și ce este violența psihologică și cum poți identifica oamenii toxici din preajma ta, care îți pot afecta stima de sine.
Agresivitate versus violență
Agresivitatea o avem toți fie că suntem bărbați sau femei. Diferența dintre agresivitate și
violență este că cea dintâi este cumva firească, fiindu-ne necesară supraviețuirii, în vreme ce violența presupune a face rău cuiva.
Citește și: Tipuri de oameni toxici pe care trebuie să-i eviți
Agresivitatea ca dat necesar supraviețuirii mai poartă și numele de combativitate, adică
atitudinea de a-l combate pe celălalt într-o situație care te rănește sau capacitatea de a-ți susține punctul de vedere.
Violența este de mai multe feluri, dar în toate formele ei rezultatul este unul negativ, iar
efectul cât se poate de dăunător.
Efect dăunător are și celălalt tip de comportament, aflat la polul opus, caracterizat prin pasivitate. Atunci când suntem binevoitori cu toată lumea, vrând să le facem tuturor pe plac, dar nu ne exprimăm sentimentele și gândurile, ne înăbușim trăirile și devenim frustrați și deprimați.
Tipurile de violență
Revenind la violență, aceasta este de trei feluri:
- Fizică;
- Emoțională;
- Verbală.
Prin violența fizică știm cu toții ce se înțelege. Violența verbală brută este limbajul care jignește și umilește: ești prost/proastă, ești tâmpit/ă, etc, iar violența psihologică înglobează ironia, sarcasmul și franchețea.
Ce sunt ironia și sarcasmul?
Ironia și sarcasmul sunt frecvent întâlnite în stilul gazetăresc al jurnaliștilor și al scriitorilor. Într-o anumită măsură, ironia și sarcasmul sunt necesare în cultura unei societăți, căci ele biciuiesc moravuri, sancționează lipsa de educație și prostia, semnalează ilegalități și dezvăluie corupția.
Citește și: Cum să recunoști oamenii toxici din viața ta
Aceasta este partea bună a lucrurilor. Dar, ironia și sarcasmul dublate de devalorizare, devin în mediul intelectualilor, arme sau apanajul violenței psihologice. Prin diferite “glume” sau ironii, anumite persoane le fac rău celor din jur, umilindu-i și afectându-le stima sine.
Iar dacă ironia și sarcasmul sunt venite din partea prietenilor sau a familiei, răul
făcut e cu atât mai mare.
Ce ascunde, de fapt, franchețea?
În ceea ce privește franchețea, lucrurile sunt mai complicate în sensul complexității
acestei noțiuni. Există un soi de comportament prin care o anumită persoană jignește și rănește.
Citește și: Strategii în comunicare, pentru a avea un efect pozitiv asupra celorlalți
Iar persoana care rănește, culmea, se mândrește cu asta spunând că ea este „sinceră” și că ea spune „adevărul în față” sau ” că spune ”verde-n față ce gândește”. Și ca lucrurile să fie și mai în avantajul celui ce rănește, acesta adaugă replici de genul : ”tu nu suporți adevărul!”.
Interesant nu? Un fel de erou. Și dacă este un astfel de personaj pozitiv, oare de ce îl percepem cumva ca fiind opusul binelui? Acest tip de persoană care practică o astfel de ”violență invizibilă” poartă numele de ”pervers narcisic”.
Sfat
Jean- Charles Bouchoux în cartea sa ” Perverșii narcisici sau violența invizibilă ” ,
tratează pe larg această temă. Este o carte pe carte o recomand tuturor celor care au alături cel puțin ”un prieten” extrem de ”binevoitor și de sincer” și celor care simt că este totuși ceva în neregulă cu această sinceritate. Bineînțeles, în carte sunt tratate mult mai multe aspecte ce țin de acest tip de personalitate, dar tocmai de aceea o consider cel puțin interesantă.
Citește și: Reguli pentru o comunicare eficientă. Cum să-ți exprimi punctul de vedere pentru a fi ascultat
Individul de o sinceritate ofensatoare îi sancționează pe ceilalți pentru greșeli minore,
neezitând să-l devalorizeze chiar de față cu alții. Mai pe larg, ”eroul nostru” își alege o
”victimă”, o persoană vulnerabilă într-un anume fel: fie că are o stimă de sine scăzută, fie că trece printr-o boală sau printr-un moment greu din viață.
După o perioadă de falsă susținere, posesorul de franchețe, își permite să facă diverse remarci la adresa celuilalt în numele ”binelui” și al ”adevărului”, bineînțeles cu ghilimelele de rigoare.
Citește și: Abilități de comunicare. Cum să faci o primă impresie bună în lumea afacerilor
Astfel, într-o relație de prietenie dintre două femei, una îi spune celeilalte: ” te-ai cam îngrășat! Ai face bine să slăbești! Nu-ți stă bine deloc și nici nu-ți face bine la sănătate!” Rușinată și lovită în stima de sine, mai ales dacă remarca este făcută în public, victima se va scuza promițând că va face ceva în acest sens.
Adevărul este, de fapt, altul și nu este comod deloc: problema nu este la ”prietena grăsuță”, ci la cealaltă, în sensul percepției asupra greutății normale, care în cazul posesoarei de franchețe este destul de limitată. Alte limite pe care aceasta le are ar fi lipsa diplomației în comunicare și incapacitatea de a empatiza.
Sinceritatea, deși e o calitate, poate dăuna prin modul de exprimare
Sinceritatea în general, este o calitate care merită apreciată, dar și a ști când să taci și când să vorbești este o artă. Atunci când ținem la o persoană și vrem să-i semnalăm ceva, găsim modalități prietenești, pline de empatie prin care să-i putem comunica acest lucru. Dar, când ajungem să jignim, problema este la noi.
Citește și: Strategii în comunicare. Află cum poți mustra sau critica pe cineva fără să-l superi
De cealaltă parte, atunci când ne aflăm într-o relație, fie de dragoste sau de prietenie, cu o persoană care în numele sincerității nu contenește să ne devalorizeze, este cazul să ne punem întrebarea dacă nu cumva suntem într-o relație toxică care dăunează grav stimei noastre de sine.
Atunci când avem cele mai mici semne de întrebare sau atunci când simțim că ceva nu
este în regulă cu noi din cauza unui astfel de prieten / partener de viață, este recomandat să ne adresăm unui psiholog sau psihoterapeut.
Ce sunt perverșii narcisici?
Oamenii care ii ignoră intentionat pe ceilalti cu sopul de a-i pedepsi sunt, de regulă, tot din categoria perversilor narcisici. Perversii narcisici fac asta în dorința de a-i domina pe ceilalti și nu-și acceptă niciodată greselile. Deși știu că au o parte de vină ei asteaptă ca ceilalti să vină catre ei, eventual tot ei să-si ceară iertare.
Perversul narcisic are un soi de complex de superioritate, care în fapt ascunde foarte multe frustrări, frici, stima de sine scăzută, deși ei afișează exact opusul, neacceptare și chiar traume.
Citește și: Cât de important este cititul în dezvoltarea inteligenței emoționale. Sfaturile unui consilier educațional
Post Scriptum
Având în vedere că articolul de mai sus tratează un subiect sensibil, dar foarte des
întâlnit, menționez că rolul acestui articol este doar de informare. Scopul publicării sale este acela de a atrage atenția cititorilor asupra acestui fenomen. Astfel de cazuri sunt doar de competența psihoterapeutului!
Citește și: De ce ne impunem limite și ce sunt credințele limitative. Cum apar și cum le putem depăși
Articol scris de: Codruța Iulia Bouleanu, Bibliotecar la Școala Gimnazială ”George Poboran” și consilier pentru dezvoltare personală
Surse bibliografice: Agresivitatea pasivă. Cum să o recunoști și controlezi la tine și la alții, Tim
Murphy, Loriann Hoff Oberlin, Editura TREI, 2013;
Perverșii narcisici sau violența invizibilă, Jean-Charles Bouchoux, Editura
PHILOBIA, 2019.
sursa foto: pixabay.com
